Poezie
Obișnuință
1 min lectură·
Mediu
Ce face o femeie
După ce a trebăluit în bucătărie,
Astfel ca lucrurile să doarmă, cuminți,
În cearcănul grijilor mărunte?
Își trece ușor, peste frunte, mâna dreaptă,
Se așează pe un scaun, lângă masă,
Netezește cu palma stângă
Fața de masă din dantelă,
După care își cuprinde tâmplele,
Alunecând câteva secunde
Într-un somn imaginar.
Un șir lung de portrete ale celor
Pe care îi iubește
O cutreieră.
Cu băgare de seamă, lasă
Întunericul să cuprindă încăperea,
Ca o spumă amară, în fiecare seară la fel.
Stinge lumina.
Se retrage cu grijă, pentru ca obiectele
Să nu se revolte.
În tot acest timp tace...
Începe să semene atât de mult
Cu lucrurile care o înconjoară
Încât, dacă cineva s-ar apropia de ea,
Ar putea-o confunda
Cu o linguriță de ceai,
Cu o ceașcă de cafea
Sau cu un înger de porțelan.
026855
0
Poemul este dens, inchegat, condus cu pricepere si sensibilitate.
Poate ar trebui slefuit eliminandu-se cateva plusuri marunte.
Mi-a placut mult.