Sandulescu Madalin

Mama se roagă în biserica din capu' străzii. "...Fericiți cei ce plâng", ca în ziua în care m-am născut. Tata îmi cumpăra adidași de la "Hazel" și blugi "Levis"... îmi spunea că o să mă fac

Indiferenți. Din când în când ne mai spunem minciuni și-apoi o să facem copii ciudați care să şchioapete de un picior poate cel drept ca nişte îngeri cu aripile zdrențuite, cusute prost de un

Execut (încă) o fotografie poate fi un nou spot publicitar despre o natură dintr-o (altă) cameră de motel poate fi (doar) o lacrimă pe care o lași ușor să curgă dimineața pe obrazul tău

Ce ar fi dacă într-o zi nu (ne)- am (mai) vorbi… doar am sta așa privind unul (pr)in ochii celuilalt ascultând fiecare lacrimă și clipă și tot în gând poate am discuta despre

Troiene albe - în lăstăriș doar iepuri adâncul privind

Raze de soare- fir de iarbă la pământ sub bob de rouă

Case cenușii- În satul plin de chidă Florile moarte.

Copaci și frunze- Un trist covor peste sat Toamna așezând.

Fulgii primăverii peste iarnă - înviară fluturii

Ceață murdară – Doar gerul și zăpada Peste câmpul sur.

Pe câmpul cu maci roi de albine trecând- vânt cald de vară

Durerea frunzei pe ape trist căzută – zâmbet de toamnă

Aripi de înger se-ntind peste trupurile noastre goale așteptând acel (prim) sărut pentru ca mai apoi să ardă luminând jocul de-a v-ați ascunselea (d)intre dorințe * * * * * * * îmi

Din mâinile mele cresc sânii tăi... suntem două prelungiri... acum... mereu legate doi siamezi ai aceluiași suflet: TU * * * * * * * Mereu te visez mireasa mea bunica îmi spune că-i

Și merse lăutarul în față cântând despre ieri Și-aflară cu toții poveste ciudată ce morții n-o spun Le e frică să nu cadă pământul mai greu peste ei Cum demonii toți zbiară la

Îmbrăcat în alb mă simt o cobe emanând mirosuri pestilențiale de parcă m-aș droga cu formol * * * * * * * Mă plimb printre perfuzii... e un loc în care poate doar Moartea ar trebui

Am visat, într-o zi, Că-mi tăiasem vena jugulară stângă cu tristețile tale. În loc de sânge, am umplut o cadă cu întrebări. Lacrimile noastre erau învelite în cuvinte atât de grele că dura

Þi-am spus de-atâtea ori ascunde-mă atât de bine că (doar) tu mă vei găsi * * * * * * * * Nu vezi cât mă doare azi ziua în care nu respiri (odată cu mine) * * * * * * *

Sunt unele zile când văd ca prin țesătura unui sac de iută de parcă Dumnezeu m-ar fi blestemat să te știu doar pe tine. Sunt unele zile când respir ca după o gură de tutun de pipă tras

Odată am avut un vis hipnagogic. Un zâmbet gregar, o narcolepsie indusă de lacrimile pe care le storci cu atâta plăcere, din care mai gust și eu ca să nu uit. .......... Creșteai din

Cămășile mele sunt toate albastre blocat probabil într-o paradigmă a nasturilor căzuți între sâni pe care doar aș putea să-mi imaginez că-i sărut sau aș putea desface încă un nasture

Învăluită-n superstiții hrana de suflet zace-n pământ în șapte țări și-n toate șapte e încă puțină * * * * * * * Furtuni de nisip ne poartă zi de zi suntem doar

Ar fi fost (prea) frumos să pot veni acasă beat mirosind tot a iubire să-ncerci să mă speli de-acest păcat doar pentru că nu știi cum e să fii atât de… mai bine tac sunt la o

Uneori simt că m-am blocat între două paranteze… o stare inefabilă de unde nu pot să răzbesc spre acel infinit * * * * * * * Nu aveam de unde să știu că toate lacrimile ce pornesc