rusu diana

daca in ceata amintirea se topeste, iar ceara reinvie cand oceanul de ganduri loveste-adanc peretii ce faci? privesti mut o panorama goala din care tu esti piesa-cheie; apoi, cu ochii

ciudat s-admiră timpul în oglinzi paralele cu ir s-a dat secunda și zâmbetu-i e fad ore cu lacrimi, metafore nenăscute, un \'eu\'și apoi abisul. ba nu, apoi tu! în urmă și înainte a tot-tu alb

când timpul trece o nălucă a viselor iubește ce va fi născut joaca fluturilor pierduți în abisul uitării. noaptea citește cu ochi ninși un trecut de gheață. poate, cândva, totul avea un

degete de toamna ciupesc corzile vietii; lacrimi de bronz se preling pe obrazul impietrit al timpului. panze de paianjen zboara cu aripi de liliac; franturi de ganduri se lovesc de

tu ai tacut eu am fugit. s-a scurs un \'tot\' in \'minele\' recent te-ai dizolvat si-ai crescut scurgeam timp si plangeam pe plete de mai de-ai fi venit........... eu am plecat iubesc ce e dar

Sorbind roua din palmele timpului, ornez posteritatea cu clipele amare ale ființei mele. Pe când îl priveam nu știam sigur dacă era adevărat.Pleoapele grele au căzut peste ochii-i căprui.Genele

tot mai des vreau sa ma divid si fiecare parte sa devina o lacrima si o secunda. te iubesc cu o lacrima in fiecare secunda. as plange cu amintiri mii de lacrimi pe secunda. zefirul spasmelor

\"zdrobeste narcise, sa pot sa beau sucul amar al timpului\" i-a zis EA, lui, dar EL n-a inteles si-a zdrobit secunde. sucul dulce al narciselor si-a cautat loc spre coltul ochilor, dar

privesc... zarindu-ma te rupi de imbratisarea calda a cuvantului; e rece vorba ta citind un ziar banalitate... si apoi iubire- deh te nalta-n fericire e ce-ti lipseste- asculta bine! un colb

vorbeai in rime zicandu-mi \'te iubesc\' visez cantand doar versuri albe in amintirea zilelor firave de mai demult- rimele s-au rupt si a ramas doar \'te iubesc\'-ul mut din ce a fost-

sa fi fost agrafa din parul meu, acel fin accesoriu care da candoare si frumusete unei fete, ar fi fost simplu: cu un gest firav, tremurat, poate, te-as fi aruncat. sa fi fost floarea din vaza,

isi plimba ochii deasupra marii calme, linistite si se astepta, vazandu-i reflexele verzui sa-l vada iesind din marea din care Dumnezeu furase stropi pentru a ii pune in ochii lui.si-a strans fusta

păianjeni de viață se încolăceau pe inimă Voiam să mor, dar ei țeseau pânza vieții în juru-mi dansând morbid Apoi, cu picioarele lor lungi au prins amintirea ta și-au smuls-o Deși m-a

un copil s-a jucat cu iubirea a jonglat nervos cu fericirea din frânturi de speranțe deșarte a construit un cap de șarpe. din greșeală, din imprudență, cu o oarecare somnolență, de șarpe m-am

cadânele timpului împletesc secunde minunate care se scurg cu repeziciunea unui fulger în derivă. lacrimi uscate pe obrazul pur al unei fecioare înșelate suspină-n delir durerea trecută-n

am mintit inaintea ta: desi am zis ca n-am s-o fac am vorbit cu timpul si ne-am sfatuit cum sa-ti pastrez amintirea. timpul mi-a marturisit ca fara voia ta eu nu voi putea sa leg

într-un cerc v-am închis- -pe tine și iubirea ta- din triunghiul inimii ți-am dăruit câte un pătrat până când a rămas doar piramida și-n cele din urmă sarcofagul prelins prin venele

timp căzut... în cascade pe umeri goi de miazăzi ești noapte urcată-n infinit de greul Paradis și clopotele cea din urmă șansă ocolesc priveghiul sacru sicriu alcătuit din șoapte și goii