in memoriam

Sorbind roua din palmele timpului, ornez posteritatea cu clipele amare ale ființei mele. Pe când îl priveam nu știam sigur dacă era adevărat.Pleoapele grele au căzut peste ochii-i căprui.Genele lungi mângâiau obrazul pe care până nu demult îl mângâiasem eu.Secundele răsfrânte peste noi au început să doară, iar zâmbetul lui mocnit mi-a stins zâmbetul. Atâtea ore ruginite zăngăneau la colțul ochilor mei, dar lacrimile se încăpățânau.Se ducea o nesfârșită luptă între două sentimente, iar lui nu-i păsa. Își îndepărta anii de mine și pașii îi urmau; pleca din nou, ca de atâtea ori înainte. De data aceasta era diferit.Nu se va mai întoarce... niciodată...