cioc-cioc! cine-i acolo? o petală de crin vrea să se adăpostească în sufletul tău, e frig afară. prea multe petale, prea mulți crini s-au alinat din sufletul meu, acum sunt om hain, nu vreau să
Înșelătoare a tale vorbe, iubite!
Te scuturi în tăcere de mințite,
Aspre, dulci plăceri,
Mereu limina lumii o vrei!
Spus-ai vreodat-a-nceta
Iubire falnic-a-ndura?
Dangăne nemuritoare
tu ai tacut
eu am fugit.
s-a scurs un \'tot\' in \'minele\' recent
te-ai dizolvat si-ai crescut
scurgeam timp si plangeam pe plete de mai
de-ai fi venit...........
eu am plecat
iubesc ce e dar
\"zdrobeste narcise,
sa pot sa beau sucul amar al timpului\"
i-a zis EA, lui,
dar EL n-a inteles
si-a zdrobit secunde.
sucul dulce al narciselor
si-a cautat loc spre coltul ochilor,
dar
tot mai des
vreau sa ma divid
si fiecare parte sa devina
o lacrima si o secunda.
te iubesc cu o lacrima
in fiecare secunda.
as plange cu amintiri
mii de lacrimi pe secunda.
zefirul spasmelor
am mintit inaintea ta:
desi am zis ca n-am s-o fac
am vorbit cu timpul
si ne-am sfatuit cum
sa-ti pastrez amintirea.
timpul mi-a marturisit
ca fara voia ta eu
nu voi putea sa leg
daca in ceata
amintirea se topeste,
iar ceara reinvie
cand oceanul de ganduri
loveste-adanc peretii
ce faci?
privesti mut o panorama goala
din care tu esti piesa-cheie;
apoi, cu ochii
degete de toamna
ciupesc corzile vietii;
lacrimi de bronz se preling
pe obrazul impietrit al timpului.
panze de paianjen
zboara cu aripi de liliac;
franturi de ganduri
se lovesc de
vorbeai in rime
zicandu-mi \'te iubesc\'
visez cantand doar versuri albe
in amintirea zilelor firave
de mai demult-
rimele s-au rupt
si a ramas doar \'te iubesc\'-ul mut
din ce a fost-
privesc...
zarindu-ma te rupi
de imbratisarea calda a cuvantului;
e rece vorba ta citind un ziar
banalitate...
si apoi iubire- deh
te nalta-n fericire
e ce-ti lipseste-
asculta bine!
un colb
isi plimba ochii deasupra marii calme, linistite si se astepta, vazandu-i reflexele verzui sa-l vada iesind din marea din care Dumnezeu furase stropi pentru a ii pune in ochii lui.si-a strans fusta
într-un cerc v-am închis-
-pe tine și iubirea ta-
din triunghiul inimii
ți-am dăruit câte un pătrat
până când a rămas doar piramida
și-n cele din urmă sarcofagul
prelins prin venele
cadânele timpului
împletesc secunde minunate
care se scurg cu repeziciunea
unui fulger în derivă.
lacrimi uscate pe obrazul pur
al unei fecioare înșelate
suspină-n delir
durerea trecută-n
un copil s-a jucat cu iubirea
a jonglat nervos cu fericirea
din frânturi de speranțe deșarte
a construit un cap de șarpe.
din greșeală, din imprudență,
cu o oarecare somnolență,
de șarpe m-am
când timpul trece
o nălucă a viselor iubește
ce va fi născut joaca fluturilor
pierduți în abisul uitării.
noaptea citește cu ochi ninși
un trecut de gheață.
poate, cândva, totul avea un
timp căzut... în cascade
pe umeri goi de miazăzi
ești noapte urcată-n infinit
de greul Paradis
și clopotele cea din urmă șansă
ocolesc priveghiul sacru
sicriu alcătuit din șoapte
și goii
ciudat s-admiră timpul în oglinzi paralele
cu ir s-a dat secunda și zâmbetu-i e fad
ore cu lacrimi, metafore nenăscute,
un \'eu\'și apoi abisul.
ba nu, apoi tu!
în urmă și înainte a tot-tu
alb
păianjeni de viață
se încolăceau pe inimă
Voiam să mor, dar ei
țeseau pânza vieții în juru-mi
dansând morbid
Apoi, cu picioarele lor lungi
au prins amintirea ta
și-au smuls-o
Deși m-a
Sorbind roua din palmele timpului, ornez posteritatea cu clipele amare ale ființei mele. Pe când îl priveam nu știam sigur dacă era adevărat.Pleoapele grele au căzut peste ochii-i căprui.Genele
sa fi fost agrafa din parul meu, acel fin accesoriu care da candoare si frumusete unei fete, ar fi fost simplu: cu un gest firav, tremurat, poate, te-as fi aruncat.
sa fi fost floarea din vaza,