Roxana Sonea

Superb. De mult n-am mai surprins o proza atat de cursiv scrisa. Detaliile numai cat sa dea culoare, dialogul coerent si la fel de colorat. Am vizualizat tot - tot jurnalul asta de capitulare domestica. Mai spune-ne, creaza.

Hm.. sunt unele idei cu care nu sunt de acord (acum, la 20 de ani :)). Pentru ca genul de iubire la care eu apelam in eseul meu avea o baza cerebrala. Iubire inceputa cu capul, continuata rational prin care ajungi sa te cunosti si sa-ti intelegi unele probleme izbindu-te de personalitatea celuilalt. \"Sa consumi iubiri\" ? Asta ma duce cu gandul la relatii repetate care sa ne invete sa iubim. Da, poate avea finalitate ideea in sensul ca ne-am lovi mereu de aceeasi lectie pana cand am invata-o, dar.. sa invatam sa iubim ca un antrenament?.. Ma tem ca asta ar risipi pe oricine (acum incalc ideea cum ca daruind de umpli tu de iubire), pentru ca adevarul este ca de multe ori iubim egoist si ca fiecare despartire se soldeaza cu moartea a unei parti din noi.

Iar iubirea egoista nu e altceva decat un ascendent al orgoliului care in final duce la \"obișnuință, posesiune și apoi în singurătate\".

Privita ca o idee ideala eseul dumneavoastra ar putea fi aplicat dar ma tem ca nimeni nu se simte intregit iubind, si iubind, si dezlegand acea iubire, din nou si din nou iar acele iubiri sa ia amploare si sa se dezvolte din ce in ce mai puternice. Sau poate ma insel, as vrea sa stiu cum a facut cineva asta daca i-a reusit. :)

Ioana, am mai fost, am mai spus, deci ma repet: iubesc poezia ta.
Avem toti un drum pe care il urmam, un drum pe care merg si altii, betivi, tarfe, chiar biciclisti, desi mai toti mergem pe jos, incet in pasul constiintei noastre care moare in momentul in care nu inainteaza. Si asa e.. pe drumurile acestea nu sunt semafoare si nu functioneaza nici regula de dreapta, nu exista nici prioritati, exista doar noroc sau poate un plan nedescoperit cu noi drept pioni.

Cu fiecare poezie a ta redescopar ceva in mine. Multumesc. :) Cu tine scriind, n-o sa-mi moare niciodata motorul de cautare. :)

Prima strofa respira (desi poetul zice ca n-ar vrea) un metrucub de ratiune pura. Genul de ratiune care elibereaza si deschide orizonturi, le inchide pe altele, plaseaza puncte de reper in timp.
E genul de rascruce la care despachetezi ordonat : \"nici nu-mi voi deprima, reprima, suprima,în realități aberante, tribulațiile metafizice\".

A doua strofa aduce un maine - speranta : \"în căutarea zborului obosit de înger\" iubirea ? un nou prilej de zbor ? Iar un poimaine ramane mult in ceata pentru ca pana maine mai e o noapte... lunga.

Un poem mai putin ermetic decat ne-ai obisnuit dar asta nu-l face lipsit de substanta. E amuzanta prezenta verbului \"bodoganesc\" poate nepotrivit intr-un poem atat de serios. Dar sa nu m-ating, e marca inregistrata, a? :)

.. \"Generatia 2000\" cum foarte bine ati surprins-o. Despre aceasta tema s-au postat si alte cateva texte pe site demne de tot respectul. Acolo s-au intins cearsafuri intregi de comentarii, cred eu, cu mult bun-simt si in cunostinta de cauza. Ca idee preluata din comentariul lui Alin Pop, 2000-stii sunt numai un val, o exagerare a constiintei propriei sexualitati, iar acest val va trece, atunci o intrebarea este : ce va urma dupa? Calmul. Poate un adevarat curent nou.

Dar Adelina Ionescu a pus mai bine punctul pe \'i\' decat mine.

Pentru inceput as vrea sa spun ca o analiza aprofundata a unui text, daca e facuta cum trebuie si de cine trebuie, cred ca ajunge la dimensiuni mai mari decat cele ale textului analizat. :) Asta e o forma subtila de a ma scuza daca a luat-o in araturi pe ici pe colo. In ceea ce voi spune in continuare, ma bazez pe cele invatate la liceu si prinse de pe site : deci, nu sunt deloc o profesionista. :)

Citind textul am observat ca e un mixaj de curente, e bine, e rau ? N-as putea sa spun, pentru ca textul curge destul de natural si e credibil. Cat despre analiza psihologica, personajele principale, Andra si Petru, sunt create cu multa minutiozitate. Va suspectez pe dumneavoastra in persoana pictorului, cred ca si Andra a existat, dar poate ca intamplarea nu s-a desfasurat tocmai asa, iar aici vin licentele multe, inventivitatea, intuitia, analiza. Sa revin la curentele:

Romantism prin tema : pictorul ca geniu, artist, izolat de lume prin imposibilitatea de a fi inteles, si care in final iese din gaoace ca sa lupte el contra intregii lumi

Clasicism prin incadrarea personajelor in anumite tipologii : aici intra toate celelalte personaje, in afara de cele principale : Simina, Radu, Valentin, care sunt schitate printr-o idee existentiala de care nu se pot desprinde ( ex: Radu - sotul gelos, inferior care nu-si poate depasi conditia)

Realism prin amplasarea textului intr-un cadru realistic, cel al tabloului, tema tabloului, ideea expozitiei si a concursului, dar mai ales ! prin complexitatea personajelor principale. (Combinatia asta de realism-clasicism ma duce la Calinescu - Enigma Otiliei, unde Felix, Otilia si Pascalopol se desprind de restul personajelor de factura clasica prin complexitate, ma rog, ma duc prea departe :)))

Probabil nu v-ati gandit ce curente o sa aveti in ce ati scris, ati luat un pix si-ati scris. :) Pe acelasi schelet ma duc si spre analiza psihologica : poate pentru ca e greu sa construiesti, fara o sursa, un personaj complex, Radu, Simina si Valentin au cazut in sabloanele personajelor tipice, sau poate asa le-ati dorit. Pictorul si Andra sunt bine inchegati, mai ales trairile pictorului sunt foarte realistice si adanci, si (cum ziceam mai sus) cred ca sunt traite de dumneavoastra.

In prima parte a textului cred ca ati vrut sa cumulati aceste sentimente care poate le-ati avut dispersat, in timp, si textul iese nitel sacadat la citire si trasmite mult sentiment cu fiecare propozitie. De obicei asa se intampla cu un text prea analizat de autor \"tai un pic de aici, un pic de acolo\" iar pentru cititor e ca si cum i-ai fura \'si\'-urile din vocabular. Mi-a placut mult : \"Doamne, indoiala asta ma distruge!\" si ideea de cautare a adevarului prin teoretizare sau intuitie. Prin astfel de idei textul e mai mult decat o poveste dragoste, are mai multe mesaje. Pentru cine le intelege.:)

In rest, dialogul se leaga foarte bine, aici se vede analiza minutioasa, nu atat a fiecarui caracter in parte, cat a imbinarii lor prin interactiune, dialog. Si-as vrea sa ma felicit, v-a iesit foarte bine. Un singur aspect care mie mi s-a parut prea putin sustinut pentru a fi credibil : plecarea lui Radu. Poate se supraliciteaza ideea de incredere in sotie.

Cam atat. Sper ca e satisfacator si n-am derapat, daca da, sa-mi spune-ti, va rog. :)

Am ras in hohote! :) Din punctul de vedere al dalogului si jocului psihologic e foarte bine scris, si sa zicem ca am fost atat de ocupata hohotind ca n-am observat scaparile de natura gramaticala. Poate data viitoare nu voi avea ce sa observ :-)
Cine zice ca domesticul e monoton si plicticos se inseala amarnic.

Hm.. \"Important este să știi să le alegi, să mizezi, din momentul în care le-ai resimțit, pe ele împotriva șuvoiului orgoliilor de tot felul.\"
Foarte adevarat. La fel ca si ideea ca iubirea este sau nu este, punct. Iubirea nu se fabrica. Analiza aceasta, in fond, nu vrea decat sa o struneasca, pe undeva chiar sa inteleaga modalitatea de a o crea si astfel nu are sorti de izbanda. In fine, cred ca vrem sa controlam ceva ce prin definitie e de necontrolat decat intr-o masura mica numita intelepciune. Frustrant.

Cam atat, Corneliu, am sa te citesc, ma incant cu intelepciune. :)

Doru, sunt momente traite de toti cu diferite nuante dar in fond.. aceleasi. Din punctul asta de vedere sunt banale, dar pentru noi fiecare moment a fost o explozie de adrenalina care a marcat inceputul unei cunoasteri, a sufletului celuilalt. Asta inseamna prietenie, nu ? :)

Da, au trecut mai bine de cateva luni de zile de cand v-am promis analiza asta. Mi-a luat ceva timp dat tot am facut-o. Va rog sa ma credeti, vara asta n-am suflat o clipa.. pana acum. Aseara am luat si am recitit proza dvs. si am simtit fiecare cuvant, poate pentru ca nu v-am citit de mult... :)

Tema, ca si in \"Tabloul\" este ideea creatiei, devenirea ei. Este un subiect delicat, cum ati spus si dumneavoastra. Cat de bine a fost tratat in proza de fata mi-ar fi greu sa o spun, nu sunt creator, nu sunt prozator, sunt abia un cititor cu brume de cultura, dar o sa fac tot ce pot! :)
Ideea creatiei se bazeaza clar, cum si textul o spune, pe iubire si sacrificiu. Devenirea protagonistei are loc treptat.

Initial deseneaza bucati de natura, simte natura, e expresiva. Apoi abandoneaza facultatea de litere si imbratiseaza sculptura, isi definitiveaza tehnica, apoi, iubeste, sacrifica si daruieste lumii.

Analiza psihologica e deosebit de fina iar asta e baza intelegerii devenirii ei si devenirii prozei. Calitatea ei e direct influentata de modul in care ati reusit sa redati procesele psihologice prin care trece protagonista. Si v-am mai spus! Analiza psihologica e un punct forte la dumneavoastra, iar asta ma incanta, mai ales ca personajul principal este o femeie! Si totusi, poate ca in fata iubirii si a creatiei ne comportam cu totii la fel...

Transpunerea ei in arta arta are la baza suferinta, iubirea, sacrificiul (cum am mai spus) Ideea e foarte bine stapanita inca de la inceput cand spuneti ca profesorul ii cere sa creeze ceva care sa exprime \"pasiune si suferinta\". El incearca sa-i insufle ei cautarea absolutului pe care el nu-l mai cauta, si isi scuza mediocritatea prin varsta \" tu...esti la varsta la care visezi la absolut\".

Atunci, protagonista rezista tentatiei de a trai povestea de iubire ascunsa si patata si urmeaza calea creatiei si isi atinge scopul. Sentimentul ei de iubire se rasfrange asupra naturii si vietii. \"Sacrificiul il poate face oricine. Mai greu e sa te invingi pe tine insati si sa sublimezi aceasta iubire in nepieritor\". Creatia devine scop primar, spritual, deasupra materialismului si mediocritatii unei vieti in iubiri ascunse. \"Si-am sa dedic aceasta lucrare celor ce vad in iubire cel mai inaltator sentiment\"... Pacat ca, ulterior.. recunoscuta fiind ca sculptor, decade, o fura umanul... si-i ramane maturitatea.

Romantism prin tema, realism prin complexitatea personajului principal mai ales, prin dispunerea cronologica a evenimentelor si structura circulara.

Superb!

Nancy, ma bucur ca ti-a placut. Si sa mai vii. Si sa ai un George. Si sa fii un George.

Daniela, tu esti un George, mi-ai spus. Vinerea, toamna, si oricand, un George e cu noi. Azi ai fost si cu mine, deci iti multumesc. :)
\"Intre subtitlu si ultimul paragraf putea fi o poveste a fiecaruia dintre noi, o poveste pentru fiecare secunda care trece, pentru fiecare om care ne trece...\" Cata dreptate ai.

Tudor, asa-i, e nostalgie. George m-a bantuit ieri mai mult ca oricand.

Hehe, ma bucur ca ti-a placut. Wanna be my friend? Am umor 24 din 24! Si jur ca am si prize. :)

\"Someone you could lend a hand in return for grace.
It`a beautiful day!
Don\'t let it get away.\"

E povestioara unei prietenii, pentru ca viata nu e decat un sir de nimicuri pe care unii le vedem, altii nu; unii le atribuim culori, altii le vedem alb-negru; care chiar daca nu se cheama literatura, de cheama a trai. :-)

Mda, am citit si eu \"De ce iubim femeile\". Nu e o proza grea deloc, e chiar facila si foarte accesibila de genul gandurilor care zburda ludic, misogin sau semi-artistic prin capul oricui, din pricina asta am simtit ce scria foarte aproape de mine, de omul obisnuit. Dar de invatat nu m-a invatat mai nimic, de miscat.. pe ici pe colo, au fost unele surprize pigmentate cu filozofie care mi-au ridicat unele intrebari tot pe ici pe colo. O lectura comoda si placuta. \"De ce iubim\" femeile e o carte care.. se vinde. Nu cred ca dezvaluie adevarata valoare a lui Cartarescu. E insa valoarea lui comerciala.

Daca vreti sa-l dati pe Cartarescu jos de pe soclul mediei, textul are un rost. Dar de atentat la tot ce a scris el e poate prea mult.

Ma bucur ca ti-a placut. Ideea mainilor mi-a inspirat poemul acum ceva timp.

Bobadil, trimiterea felinarului era exact acolo, la cel rosu, dar daca l-as fi numit din capul locului \"rosu\" imaginea ar fi acaparat ideea poemului care nu se invarte in jurul sexualitatii, chiar daca are radacini si acolo.

In legatura cu \"lunga neagra\".. mie chiar imi placea, dar se pare ca se impune o reanalizare a problemei. :)

Altfel, e o onoare sa te gasesc pe pagina mea. Am citit comentariile tale la diverse texte si mi s-a parut mereu ca fac parte din cele care stau in picioare. Te mai astept.

Nene Nicolae, asa-i, e pateticuta. Ultima strofa e mai dinamica si se vede clar dupa adunarea de verbe. Am incercat sa cresc intensitatea gradual. Initial pasesc marunt, salbatic, alerg, finalul; insa nu mi-a prea iesit. Cu poezia ma bat rau si rar. Va astept mereu comentariul pertinent si tare ma bucur sa va vad (si, da, inca am o promisiune neonorata...)

Mihai, tu nu incetezi sa ma uimesti, avand in vedere istoria paruielilor noastre, dar, evident, asta nu are nimic cu criticul din tine. :) Adevarul e ca nu am crezut nici un moment ca textul acesta ar fi de stea, o sa o iau ca pe o mare incurajare. Mai hai oricand, filtrul tau e unul interesant, chiar daca, sa zicem ca uneori, nu are la baza exact ceea ca a vrut sa spuna autorul, asta din vina autorului incapabil sa se exprime inteligibil (stii.. poezia cam fuge de mine, de aici atata uimire :) )
Multumesc :)

moara* si observ ca eu n-am prins tocmai esenta poeziei :) mai invat

Elena, ma refeream la afirmatia cum ca \"Don Juan-ul nu se cauta\" .. tocmai ca pentru a cuceri, intai, Don Juanu-ul are nevoie sa se cunoasca pe sine pentru a o cunoaste pe ea, pentru a sti cum sa se raporteze si ce masca sa afiseze pentru a o cuceri.

De ce simte nevoia de cucerire? Intr-adevar, cauza : infirmitatea afectiva, si fiecare cucerire e o treapta in cunoasterea lui de sine, fiecare femeie fiind diferita se oglindeste altfel in el si il conditioneaza sa te redescopere, ori asta arata ca nu e autosuficient, nu are cum sa fie! Nu ar mai cuceri si si-ar nega existenta de Don Juan. scrina@rdslink.ro. continuam povestea daca vrei :-) Vad ca am cu cine discuta. :-)

Indraznesc sa nu fiu de acord cu punctul de vedere al Elenei Marcu. Don Juan-ul se cauta si se cauta bine pentru ca femeile sunt de multe facturi : predominant sexuale, romantice, sadice, masochiste sau spirituale, iar el trebuie sa le cucereasca indiferent de factura. Suntem complicate, simple, gingase, naive, slabe, tirane iar el trebuie sa manipuleze slabiciunile. Deci, conform concluziilor mele, Don Juan-ul adevarat e un personaj foarte inteligent si abil, cu o sumedenie de masti si un exterior care NU te anunta e ca ar fi un Don Juan, si care seduce initial tocmai prin ideea \"de ce nu l-a cucerit alta, nu pare a fi mare lucru de capul lui, e al meu\". Da, el traieste pentru joc si probabil se va poticni la femeia care joaca acest joc mai bine decat el (pentru ca Done Juanite exista si ele!). E un joc al orgoliilor si al seductiei, combinat cu masca potrivita pentru \"deschiderea\" femeii. Si, da, e un tragic. E prea bun la un joc care nu are finalitate.