Sunt ani ce ma imbraca-n ghips, sunt ani de smoala, blestemati de ani ce ma tin in loc ca pe un gunoi secular. Sunt ani ce mi-au sters pigmentul din obraji si mi-au pictat cearcane adanci in
Sunt ani ce ma imbraca-n ghips,
Ce mi-au semnat exilu-n vesnicie,
Mi-au interzis pasirea-n paradis,
M-au distantat de tine pe vecie.
Complice la durerea mea,
Au fost si ei, si tu, si
Ce vină mă-nconjoară?
Ce doruri mă doboară?
Cu ce greșit-am Doamne,
Ca sufletul să-mi sfarme,
Un muritor de rând,
Nici diavol, și nici sfânt?
De-am vrea sa ne smerim
La Tine sa gândim
Să
Iubita mea pădure,
De ce mă sperii la apus?
Ești singura iubire,
Ce-o am, când el s-a dus...
Sclipiri de foc în frunze,
Mi-apar pe lângă glezne,
Sunt licurici, scânteie,
Ori sunt priviri
sa sar? e mult cam prea tarziu...
sa mor? am putrezit de mult.
sunt mucegai de piatra-acum.
sa ma ridic? m-am ridicat.
la cer.
sa te iubesc? ce? un schelet?
nu multumesc. cosciugul e al
In foșnet surd de codru
De poți-tăcerea să seduci
Sculptează-n lemn de cedru
Uitarea-păduri negre de cruci.
Ei-sunt tineri și se vor
Ea- pe el de soț;și el pe ea-de soață,
Dar zace-n calea
Silentio Stampa
Se face noapte in lumea cuvintelor nespuse
În tine văd Bucegii
Pe care i-am iubit
Cu creste și prăpăstii,
Cu Sfinxul amuțit.
Rătăcitori prin intrigi
Sunt ochii tăi, de
Oprește-o clipă timpul, dacă poți
Și-asculta pulsul vremii, muribundă,
Cum chinuie secunda, să se smulgă,
Să-ntine amintirea ce mi-o porți.
In lanț de plumb am înrobit oră cu oră,
Și peste
Să ne iubim cu aripile frânte
Să ne iubim în cântu-ți de chitară
Cu plâns amar copacii să-ți descânte
Să ne iubim întâi și-ultima oară.
Să-ți simt parfumul de fecioară
Și pielea ta cea rece
In geam se reflecta văpaia
Ce poarta pe gene amurgul
Invoc natura si ploaia
S-alunge din ceruri urâtul.
Efemeridă cu trup istovit
Ce cazi pradă în noapte
Urează \'nainte de
În noapte sună toaca
Din vis ea m-a trezit.
Zâmbesc...taci,lasă joaca!
Te caut cu pas grăbit.
În iarbă, stropi de sânge
Cărarea-mi netezesc...
Suflarea mi se stinge,
Căzut când te
De unde gustul ăsta atat’ de-amar?
De unde curge-atâta fiere-n noi?
De ce-mi e sufletul murdar?
De ce împroșcă-n mine, cu noroi?
De ce-mi sunt buzele uscate,
Și palmele mânjite cu sângele
Sunt iarasi eu, pierdut pe drum
Batran cosmar de toamna,
Tenebra ratacita-n scrum,
Ce-n codru se destrama.
Nu stie nimeni de-a mea urma
Nici muntii, uriasi din piatra,
Adapostiti sub mantia
Departe vad, zburand calari
A Domnului ostire moarta,
De ingeri muti ce cad in zari,
Si ne prezic final de soarta.
Nici somnul vesnic nu-i un vis;
Retrogradat ma chinui in
R