Romulus Câmpan Maramureșanu

Marian prietene,

Te-aș implora, pentru liniștea mea sufletească, în numele speranței că nu ții neapărat să fii luat în seamă cu orice preț, PENTRU CÃ NU AI NEVOIE FIIND VALOROS ORICUM, să-mi spui DE CE a trebuit să pui cuvântul c.r în această atât de frumoasă continuare a aruncării poeziei de la etajul trei?
Se înțelege, cel puțin eu -sper- că-ți faci mea culpa recunoscând prin târârea de păr a poeziei prin secară, că nu ești nici tu mai bun cu ea, uneori. Așa că n-ai nevoie, confrate, de artificii semi-vulgare, într-o poezie de un asemenea dramatism.
Sau încă nu ești conștient de valoarea a ceea ce scrii?

Dacă pe mine nu vrei să mă asculți atunci ia-l în seamă măcar pe \"bătrânul\" Djamal. Lasă dorul lui după unduirea Eufratului să te corecteze. Rar l-am văzut scriind că-i pare rău de ceva.

Te implor regândește și rescrie finalul.

Un cititor regulat.

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc de citire, de comentariu de sfat.
Mă bucură că ți-a plăcut, și DA, tu poți să-mi scrii și după, după cât și ce vrei tu.
De unde scrii tu până și bolovanii m-ar mângâia. Na, vezi, iară m-am sentimetalizat.
În ceea ce privește amoebele, cred că am să scriu un scurt tratat al istoriei sau/și dezvoltării acestora.

Pe ușa paginii mele chiar dacă închisă, întotdeauna atârnă o cheie cu numele tău. Dacă au înghițit-o amoebele, folosește-ți flinta:-)))

Mă duc, că m-așteaptă Jurnalu\'

Mă iartă c-am îndrăznit fără să-ntreb.

Sunt însă lucruri pentru care nu știu când să cer sau nu, voie.

Îmi place MULT această atât de dragă poezie.

Am obosit, mă duc.

Dar revin, sigur.

Mulțumesc Prietene,

Acum sunt tare sentimental.
Dar e ceva în simplitatea măreață a răspunsului tău, care mă adie ca pana de dărnicie a aripei unui înger trimis să vază dacă mai trăiesc.
Spune-i Îngere celui ce te-a trimis că sunt din ce în ce mai împăcat cu viața. A, era să uit și cu pietrele...

Scriu scurt, că scutură tare pluta asta...

Marin Alberto,

Te invidiez pentru această sublimă. Am vrut să râd, dar bocea duhul în mine.
Nu e parodie, prietene, e dragostea ta și respectul tău pentru poezie.
Du-o acasă, iubirea noastră schiloadă, acea față a ei care e numai a ta. Iubește-o, hrănește-o, scrie-o.

Primește de la mine, steluțar neoficial *** aceste trei steluțe neoficiale și jerpelite.
De la un nebun încărunțind de dorul după Isus și dragostea de poezie.

Cu tare drag.

Doare, hm?

Nu-i nimic. Ea te va-nvăța să plângi cu lacrimi de lumină în intuneric.
Șterge-ți ochii cu o coală de hârtie albă și citește ce ți-a șoptit sufletul.

Unul dintre cei ce știu.

Dumneata ai venit pe pagina mea, dar eu propun armistițiul?
N-am știut, dar bine, cum dorești!

Îți doresc cât de multe steluțe și aprecieri.

Sincer.

Dragă Anni,

Mulțumesc de cuvintele de apreciere, de critica pertinentă, de sfat.
Nu cred să fie vorba de conflict de generații.
Anni, dacă ai știi cine sunt, nebun patetic cu inimă de copil, cu ciorapi de culori diferite, al propriei mele generații. Dar anii mi-au crescut aripi de hultan și clonț ascuțit, învățat să sfâșie cu patimă hârciogarii literaturii.
Rumeg totul, pe îndelete și scriu.
Poate celor de azi, poate celor de mâine.
Poate nu-s decât petecul cât un bilet de autobus (cu drag...) de pe care frânturi umile din apocaliptica orwelliană, vor trezi generația muribundă de poeți reduși la aproape neființă de jegul literar contemporan.
Te aprob cu mintea, dar nu pot cu inima. Și din amărâta asta de inimă scriu. Că doar asta-i alină durerea.

Te rog mai împiedică-te de mine. Tu cunoști încă, înțelesul cuvintelor, de dinainte de războiul din Malabar.

Mi-e rușine

că n-am mai trecut de mult pe la tine.
Mă iartă.
Mulțumesc tare mult că nu de-aia mă citești că te citesc.

Am început să mor, Ulnule. De durerea a ce se face cu poezia, cu literatura în genere. Și nu-i vorba de Agonia, doar.

Mai treci, te-aștept. Dacă nu-s acasă, ci plecat cu pluta, spune-i lui Ilarie să-ți facă ceai.

De flori de nu-mă-uita.

Bătrâne Prieten,

Legați fiecare de propriul catarg, surzi la chemarea adâncurilor unde doar în moarte am mai găsi \"frumusețe\", învățăm să nu murim de sete, ajungându-ne roua căzândă de pe aripa dimineții câte unui albatros trecând...
Se mai scrie, bătrâne Ulise.
Penelopa a rămas credincioasă.

Cu drag.

Marian Alberto,

Mulțumesc de comentariu, dar nu mă refeream la site-ul Agonia, în primul rând.
Sunt onorat de posibilitatea de a publica aici, am prieteni, confrați și dureri. Prozuța de mai sus are destinatarii descriși exact în Nota de subsol.
Nu mă mai deranjează \"atacurile la persoană\". Le mulțumesc celor care o fac, pentru că mă ajută să învăț \"ce-nseamnă a muri\".
Mă refeream la această lume în general, aflată sub dictatura unei democrații majoritare tâmpe, care se îndreaptă sigur spre finalul Apocaliptic prezis de Iisus.
Mulțumesc de trecere, mult.

Tinere dragă,

Din răspunsul pe care doar propriul orgoliu ți l-a dictat, înțeleg că ai înțeles, că am probleme la etajul superior.
1.Sciu de la mansardă, deci varianta fizică e invalidă, n-am nici o problemă cu țigla.
2.Dacă te-ai gândit la creier, sau \"creer\" cu îi spun unii \'telectuali, ai ghicit. Am probleme, pe cei ca tine, de exemplu. Dar oricum nu m-ai înțelege, ești mult prea doct, tu leu tânăr, să înțelegi un babuin. (titlu de onoare conferit indirect mie, pe un site unde am devenit vedeta plutașilor...)
De ce am amintit \"anamneza\"? Te-am vizitat pe site, am citit-o înainte să fi primit epistola-ți, am vrut să-ți scriu, dar nu mi-a venit nimic în minte în afară de o rețetă pentru mai multe antibiotice. Așa că...
Dacă virgulă chiar cred că scriu poezie? Ador tot ce scriu, nu public pe site decât pruncii perfecți ai sufletului și duhului meu. Comentariile (serioase, chiar dacă uneori aspre)ale celor care mă onorează cu prezența, mă ajută să îmbrac doar cu mai mult gust, acești prunci perfecți.
Mă iartă că singur te arunci printre înapoiații mintali. Eu n-am îndrăznit și nici n-aș îndrăzni să fac așa ceva. Te consider doar ceea ce ești, un adolescent între copilărie și imaturitate, bravându-și dorita maturitate.

Dragule,

Când am început eu să învăț iubirea de slovă scrisă, \"patetic\" însemna ce înseamnă conform DEX-ului și astăzi (citește), adică plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează etc.

Este exact ceea ce am dorit să scriu, adică poezie, nu \"anamneze\". Mă iartă tinere, dar n-am putut să mă abțin.

Tu nu cunoști decât varianta fals-românizată a cuvântului din engleză.

Te rog nu mă mai citi, mă dor degetele și materia din ce în ce mai cenușie, răspunzând la asemenea... of, mă iartă Doamne!

Bună Ela,

În locul tău feminin, nici n-aș scrie altceva până n-aș publica întreg jurnalul.
Pe mine mă robește citirea, pare disparat cu toate că e un tot perfect, pare pagină cu pagină, nu se poate citi ca o nuvelă, ca o narațiune, trebuie adulmecat încet și totuși, fără a lăsa intervaluri prea mari, pentru că dispare continuitatea visului.
Antepenultimul paragraf începe cu un substantiv, care rupe puțin continuitatea organică, progresândă a întregului.

Just thoughts.

\"pământ bătătorit de pași
și iarbă pitrocită-n dinți,
cu vânturi tânguite înspre zări,
și cu ecou de întrebări;
se-abat din suflete spre guri,
din care vor țâșni fierbinți.\"

Contextul ideatic foarte reușit, însă față de primul vers, cuminte și clasic, partea de mai sus este îngrămădită parcă în cuvinte gândite, dar simțite nu.
Aș retrage, rescrie și republica.

Te citesc cu atenție.

O, domnule Mihuț,

Tocmai mi-ai sfârtecat punga cu amintiri dintr-o copilărie necreangă...
Doamne, cât de tare dor toate florile primite de zile de naștere de la tați care se bălăbăneau în ușă, serbându-ți ziua ta de naștere cu prietenii lui...
Viețile noastre, câini ologi plimbați prin nopțile durerilor de mult prea multe ori nemeritate, din pruncie.

Felicitări, d-le Dan, cu două steluțe ** neoficial de amărâte, date însă de drag.

Cu mai citire.

Public cu \"frică și cutremur\" aceste capitole eseu ale unui volum în stadiul final (cel anterior publicat pe site este \"Prăbușirea Relativismului\").

Comentariile ca cel al domniei tale sunt esențiale în acest stadiu (bineînțeles nu aștept doar pozitive, cu toate că le sper:)

Cu adâncă plecăciune pentru timpul acordat citirii eseului, vă mulțumesc.

Vise de scrisori citite prin bruma încețoșând cerneala a așteptării.
Jurnal de dor, cu țurțuri de amintiri, înțepându-ne prezentul.

Două mici observații: \"în creier\" mi se pare puțin disonant în atmosfera palidă. Apoi \"ciresc\" probabil \"citesc\".

Revin, revin.

Trecut prin leagăne, ronțăind ceșcuțe, indecis dacă este manierat să-ți spun sau nu, cât de mult mi-a plăcut poemul.

Tot vițel, dar cu-n zâmb tâmp de fericire pe bot/buze.

Io și cu mine.

Era să uit să-ți spun câtă forță are așa finalul (umila-mi părere).
Mi-aduce aminte de poveștile citite în copilărie (Jules Verne parcă...), despre \"maelstrom\" acel vârtej marin uriaș, atât de temut de marinari.
Cât de mult spune dorința ta spre acel prim cerc, de fapt despre dorința de a cunoaște forța primă, cauza acestui prim cerc.

**
Primește cu drag aceste două steluțe neoficiale.

Cu respect.