Romulus Câmpan Maramureșanu

*subsolul propriilor mele comentarii,

Cu mulțumiri colegiale și prietenești,

rc-m

simțind însă nevoia de această dată, să 1.-sugerez poate necesitatea un/ei/or replici dându-mi de înțeles că dincolo de stilul (din nou) astrologic al primelor -mai mult sau/și mai puțin- de tip rafale din șold, cauzate de interpretarea (iar) incorectă a mesajul meu inițial, de această dată a fost sper, înțeles corect, sau necesită ex ultra clarificări.

Cu tot respectul, vă reamintesc că dețin încă, bagajul din ce în ce mai obositor al simțămintelor, jignite ca și în acest caz, și nu numai, de intervenții care de cele mai multe ori, gândite poate mai bine, sau tratate cu beneficiul a priori al unei inocențe care ar trebui să fie deja (bine) cunoscute, întregite eventual cu întrebări de clarificare, n-ar trebui la adresa-mi, șarjate.

Apoi 2.-simt din nou, aceleași -deocamdată doar adieri însă dându-mi frisoane tip PTSD, de- vânturi care m-au naufragiat fără (prea multe sau deloc) explicații cu aprox un deceniu în urmă, pentru aceeași durată feroce, la un nemeritat nivel penal, de unde doar bunăvoința și consensul candid al unui confrate, m-au scos la lumină.

Repet, am obosit să fiu tratat cu un uneori (voalat) respect, îndepărtat de cel pe care îl port și dau eu, în egală măsură, colegior acestui Cenaclu virtual, chiar dacă uneori în contexte în care cred eu, asprimea este justificată, întotdeauna însă explicată în detaliu.

Contribuțiile mele, ca să fiu 100% transparent, pe lângă onoarea de prezență și participare, se doresc fiecare, din ziua în care am devenit membru al Agoniei, minuscule trepte înspre dorința atingerii nivelului Editorial, tot așa cum (sper că?) l-am meritat, pe paginile de limbă Engleză.
De ce? Pentru că din perspectiva personală, aportul meu este unic, din experiența tri-lingvă, literar-artistică/intelectuală/academică de -în acest an- cinci decenii, o senioritate pe care am atins-o nu doar așteptând trecerea acestora, ci prin tenacitate și devoțiune, în pofida unor greutăți existențiale deloc ordinare.

Cam atât, cu speranța clarității.

Cu respect,

rc-m

nu doresc să zgândăresc prelingerea nucilor de pe pereți, dar răspunsul-rezolvare e tare departe de indiciile oferite în text.
În umila-mi părere, o ghicitoare n-ar trebui să necesite adjuvanți care, într-adevăr, au oferit ceva ”ajutor”, dar care ar fi trebuit să fie da capo incluși în text. Titlul, dar mai ales subtitlul, împreună cu indiciile textuale, au încurcat doar tentativele de rezolvare, transformând textul înițial într-o adevărată competiție de (meta)fizică cuantică a durerilor de cap.
Îmi plac ghicitorile, dar asemenea texte nu fac decât să mă îndepărteze de plăcerea unui timp petrecut cu acest fel de gimnastică intelectuală benefică, de relaxare și educare.

Propun pentru acest fel de texte, categoria ”capcane minoice”, pentru care firul Ariadnei să fie Aspirina.

Cu stimă,

rc-m

că deja locul de dat cu capul din peretele mintal, a început să-mi înmâneze jalbe de protest.
Aștept umil, rezolvarea.

Cu drag,

rc-m

dacă bine am înțeles mesajul stringurilor, un monolog intern frământând problema atașamentelor, devenite uneori răni (tăieturile din obraz, din tălpi) după neîndemânarea înțeleasă ca intenție, răspunsă cu gesturi spărgând parcă fără beneficiul dubiului, amintiri comune, păstrate până atunci cu reverență.

Versuri memorabile în contextul (dar și independent, al) înțelegerii tardive al unui pseudo-determinism, al drumului ”ales” ca rezultat al unor simțăminte manipulate:

”până și liberul arbitru are complexe de provincial
se simte ca un câine legat de căruță ce trage după sine drumul”

Așa mi se pare că am perceput măcar ceva din poemul Dumneavoastră.

Cu respect,

rc-m

Mormoloc!

binemeritat adagiu, subscriu cu bucurie.

Cu stimă,

rc-m

e doar acel ”Ghe-” care-mi scarpină cerebelul.

Vre-o idee?

rc-m

Corali?

rc-m

Vă asigur că-mi permit aceste sugestii doar atunci când ceva mă încântă, mai ales când pot să o fac în asmenea anturaje mustind a creativitate.
Poemele dumneavoastră sunt miri sau mirese, cărora Domnișoare sau Domni de Onoare pe care d-voastră i-ați invitat publicând aici, se întrec în a oferi ici și colo, câte o ”lasă-mă să-ți aranjez puțin petala acestei flori din păru-ți sau butoniera-ți”
Dar în final, în oglinda de dinainte de altar, tot Dumneavoastră aveți dreptul acelui ultim, touch.

Cu mult drag,

rc-m

Citit cu plăcere, sincer și sinceră.

Două sugestii doar: ”lasă în schimb”, și îndrăznesc pentru final,

”te voi numi Noema, vis aprins,
când vii în miezul nopții-ncins.”

Cu respect și drag,

rc-m

”Mă îmbrac cu tine,
abur lichefiat
până la carne...

Pielea ta, motiv de atingeri,
mă învelește;
cu ea devin
cea mai frumoasă poezie...

Lacrima îți cuprinde obrazul
în culorile amărăciunii;
eu râd...

Redevin întuneric
zburând din cenușa
razelor tale.”

Cu respect și drag,

rc-m

sublim.

rc-m

regret că una am sugerat/spus, dar alta s-anțeles.
În felul meu mai inflorit de folosirea concomitentă a trei limbi, am încercat doar să spun de ce m-am gândit că întocmai din cauza valorii unice a Agoniei, ar merita poate doar NUMELE de Cenaclu în loc de Ateliere, mai ales când avem de fapt un Atelier, pentru creații însă care nu se ridică încă la nivelul cerut pentru o publicare în paginile principale.
Cum credeți că mi-aș fi închipuit un Cenaclu Agonia, fizic, împrăștiați așa cum suntem pe mai tot globul?
Cu toate că, nimic nu ne-ar opri să avem de exemplu sesiuni periodice pentru membri, pe Teams, Skype, Zoom, etc, ca să ne putem auzi în întregirea posibilităților oferite acum de Radio Agonia.

Neesențial, am obosit trebuind să mă explic pentru ce nu am avut defel intenția să spun.

Numai bine,

rc-m

vă mulțumesc pentru răspunsuri.

Văd că dorul de Cenacluri e viu, ceea ce e bine.

Da, Radio Agonia merită toată investitura de atenție în acest timp, eu însumi fiind deja dator cu câteva texte.
Am lăsat Scrisoarea ca o idee, dragă se vede nu numai mie.

Cu deosebit respect,

rc-m

Din nefericire, aceeași problemă și la mine.
Sunt nevoit să citesc Comentariile și eventualele intervenții la creațiile mele, zilnic, de mai multe ori, ca să țin ritmul.

Cu stimă,

rc-m

nici nu știți cât mă bucură trecerea, gândurile și aprecierea Dumneavoastră!

Am scris acest poem cu atâta durere, ca să aflu acum copleșit de bucurie; cât mister se ascunde în această viață.

Vă mulțumesc din toată inima.

Cu deosebit respect,

rc-m

În concordanță cu prima strofă, iată ce m-i s-a cântat în suflet, citind-o:

”Hai, cuțât cuțât,
de tri ori te-am ascuțât,
pă tocilă, pă pietroi,
să tau capu la ciocoi„

O reminiscență obligatorie de la mesele maramureșene când Pintea și Pălinca se regăsesc în meseni.

Faină șarjă la adresa persoanelor recipiente, cu neesențiale tăieturi, text tocmai bun pentru o bătută horă feciorească. Parcă-i aud pe Frații Petreuș.

rc-m

Un poem despre inseparabilitatea doiului iubirii, de o frumusețe intelectuală subtilă, cu ritmicitate și fluență melodică, și un final superb.
Dau cu bucurie aprecierea, având doar minora suspiciunea a unui typo la ”pe sub pleoapele”.

V-am citit cu deosebită plăcere.

rc-m