Romita Malina Constantin

adânci se lungesc nemișcările doar răpitorii roiesc odată cu vântul în brațele Duminicii au venit vulturii au venit ne tremură sângele și cresc nopțile cum cresc ciupercile după ploaie

am căzut în el cu ochii deschiși purtându-i ultima cămașă cu dungi verticale ,,am ghicit în cafea'' - i-am spus mințind ,,ai multe drumuri prin soare'' apoi m-am așezat la marginea

în tinerețe balansam hore de stele pe umeri ținând morțiș să fiu părtașă la orice limbă care se naște de parcă năvălirea universului își găsea loc de sărbătoare tocmai la masa mea niciodată

tu ai crescut înfășurat într-un dans al îngerilor atunci când mă învățau pașii și reverențele ca o neliniște dulce ai crescut care se trezește dis-de-dimineață și colindă hai hui rememorând

mă întrebi cum trăiesc cu atâtea pumnale în inimă și respir poetic cu brațele larg deschise cu primii zori întotdeauna în ochi cum am ascuns după uși busuioc și mă sedimentez în fiecare

pentru că nu îmi pot abandona ochii fără putință de a alerga înaintea mea mărturisindu-mă piatră mărturisindu-mă cer voi alerga în toate părțile simultan singura mea pradă nemărturisită

se poate muri lent din fluturarea rapidă a inimii asemenea secundei care pătrunde granitul pentru că nimic din ce este febril nu poate fi dulce și urlet numai mutarea ruperii din loc în

unii oameni spun că atunci când se zdrunciună temelia îndelungi văzduhuri înghit prelung soarele ca și cum formele atinse coboară în ape negre fără putința desprinderii cu puțin noroc

adu-mi o pasăre care să mă învețe zborul în subteran oriunde aș încerca să plâng din trup să-mi curgă firicele de sânge amestecat cu lumină rocile să intre prin crăpături apoi lava să-mi

inima mea începe a învăța să trăiască într-un trup de femeie mă afund și mă trezesc vândută amiezii în numele unui foc veșnic nici o ieșire din ritual nici o ieșire... se spune că sunt

am uitat să îți spun am făcut noaptea praf ca pe ultima scrisoare de adio nu am știut gustul podelei și nici câte fantome alcătuiesc cercul pe tăcerea mea se poate fluiera ca după

Această seară de vis are o respirare cu miros de cetină iar frumusețea trebuie îndurată ca o stare a inimii- permanent de departe seamănă cu o lacrimă în care încape un fluviu de la o

viața mea nu și-a schimbat de mult cearceafurile în multe seri am vorbit despre cum se moare simplu fără nici un geamăt în sărut încet iubirea se așează pe pernă și întinde picioarele către

vedeți nici o față de masă nu a putut acoperi femeia cu pantofi roșii și nici cojile genunchilor n-au culcat-o în fisuri ea dansează în miezul zilei cu mâna stângă așterne grădini cu

- Poate nu o să crezi dar nu sunt niciodată singură. Cuvântul mă poate înflori prin zăpezi, poate iubi pietrele în argintiu, poate număra țipetele, oasele, iepurii de turtă dulce...

ca el nu aude nimeni mângâierea ca poetul care curge precum plânsul în toate întrupările nu păstrează nimeni formele așa mi-am spus răsucindu-mă peste lanțul prelung tatuat și sărat din aripile

într-o bună zi nu o să-mi mai afli conturul deși nu am să rup nici o îngenunchiere din așternuturi și n-am să smulg nici o picătură din umbra sânilor mei va ploua după repiratia stabilită a

mereu am crezut că dacă spui cu voce tare treisprezece dacă te îmbraci în roșu și deschizi ochii poți vedea prin ferestre orașul renovat și femeile cum duc coșurile pline ascunzându-și la

tocmai acum ghioceii scot capul din pătura roasă de molii aruncată peste inima mea picioarele se ghemuiesc într-o îmbrățișare solitară întunericul seamănă tăcere pesemne trăirile

prin mine plutesc nave încărcate cu nopți când cerul se scutură de stele ca un apucat de friguri un scârțâit lung leagănă miezul până luna îmi smulge sângele la încheieturi noroc cu

azi va trebui să înving imponderabilul în magazinul tău prețurile sunt scrise doar în alb-negru din rafturi lipsesc cu desăvârșire adjectivele și promoțiile eu am primit condamnarea de a

astăzi fluturii caută un sărut sub corset s-au așezat în cruce deși am obosit să recitesc istoria fiecărei plimbări în cocon ți-am sărbătorit rugile de vară schimbând decorul și fețele de pernă

locuim într-un nor zgâriat împărțim aceleași raze și același curcubeu uneori coborâm pe rând printre oameni rătăcim ca doi străini fără brațe un fir nevăzut care ne leagă se împrăștie