adânci se lungesc nemișcările
doar răpitorii roiesc
odată cu vântul în brațele Duminicii
au venit vulturii
au venit
ne tremură sângele și cresc nopțile cum cresc ciupercile după ploaie
am căzut în el cu ochii deschiși
purtându-i ultima cămașă cu dungi verticale
,,am ghicit în cafea'' - i-am spus mințind
,,ai multe drumuri prin soare''
apoi m-am așezat la marginea
în tinerețe balansam hore de stele pe umeri
ținând morțiș să fiu părtașă la orice limbă care se naște
de parcă năvălirea universului își găsea loc de sărbătoare
tocmai la masa mea
niciodată
tu ai crescut înfășurat într-un dans al îngerilor
atunci când mă învățau pașii și reverențele
ca o neliniște dulce ai crescut
care se trezește dis-de-dimineață și colindă hai hui rememorând
iubirea mea,
de unde vin
dragostea trăiește într-o lume care nu vede
părul mi se agață de mama
ca un pod cu întindere ancestrală
unde stâlpii ancorați în jocuri
spun că nemurirea
mă întrebi cum trăiesc cu atâtea pumnale în inimă
și respir poetic cu brațele larg deschise
cu primii zori întotdeauna în ochi
cum am ascuns după uși busuioc
și mă sedimentez în fiecare
pentru că nu îmi pot abandona ochii
fără putință de a alerga înaintea mea
mărturisindu-mă piatră
mărturisindu-mă cer
voi alerga în toate părțile simultan
singura mea pradă nemărturisită
se poate muri lent din fluturarea rapidă a inimii
asemenea secundei care pătrunde granitul
pentru că nimic din ce este febril
nu poate fi dulce și urlet
numai mutarea ruperii din loc în
unii oameni spun că atunci când se zdrunciună temelia
îndelungi văzduhuri înghit prelung soarele
ca și cum formele atinse coboară în ape negre
fără putința desprinderii
cu puțin noroc
adu-mi o pasăre care să mă învețe zborul în subteran
oriunde aș încerca să plâng
din trup să-mi curgă firicele de sânge amestecat cu lumină
rocile să intre prin crăpături
apoi lava să-mi
inima mea începe a învăța să trăiască într-un trup de femeie
mă afund și mă trezesc vândută amiezii
în numele unui foc veșnic
nici o ieșire din ritual
nici o ieșire...
se spune că sunt
am uitat să îți spun
am făcut noaptea praf
ca pe ultima scrisoare de adio
nu am știut gustul podelei
și nici câte fantome alcătuiesc cercul
pe tăcerea mea se poate fluiera
ca după
Această seară de vis
are o respirare cu miros de cetină
iar frumusețea trebuie îndurată ca o stare a inimii-
permanent
de departe seamănă cu o lacrimă în care încape un fluviu
de la o
viața mea nu și-a schimbat de mult cearceafurile
în multe seri am vorbit despre cum se moare simplu
fără nici un geamăt în sărut
încet iubirea se așează pe pernă
și întinde picioarele către
vedeți
nici o față de masă
nu a putut acoperi femeia cu pantofi roșii
și nici cojile genunchilor n-au culcat-o în fisuri
ea dansează în miezul zilei
cu mâna stângă așterne grădini
cu
- Poate nu o să crezi dar nu sunt niciodată singură.
Cuvântul mă poate înflori prin zăpezi,
poate iubi pietrele în argintiu,
poate număra țipetele, oasele, iepurii de turtă dulce...
ca el nu aude nimeni mângâierea
ca poetul care curge precum plânsul în toate întrupările
nu păstrează nimeni formele
așa mi-am spus răsucindu-mă
peste lanțul prelung tatuat și sărat din aripile
într-o bună zi nu o să-mi mai afli conturul
deși nu am să rup nici o îngenunchiere din așternuturi
și n-am să smulg nici o picătură din umbra sânilor mei
va ploua după repiratia stabilită a
mereu am crezut că dacă spui cu voce tare treisprezece
dacă te îmbraci în roșu și deschizi ochii
poți vedea prin ferestre orașul renovat
și femeile cum duc coșurile pline
ascunzându-și la
tocmai acum
ghioceii scot capul
din pătura roasă de molii
aruncată peste inima mea
picioarele se ghemuiesc
într-o îmbrățișare solitară
întunericul seamănă tăcere
pesemne trăirile
prin mine plutesc nave încărcate cu nopți
când cerul se scutură de stele ca un apucat de friguri
un scârțâit lung leagănă miezul
până luna îmi smulge sângele la încheieturi
noroc cu
azi va trebui să înving imponderabilul
în magazinul tău
prețurile sunt scrise doar în alb-negru
din rafturi lipsesc cu desăvârșire adjectivele și promoțiile
eu am primit condamnarea de a
astăzi fluturii caută un sărut sub corset
s-au așezat în cruce deși am obosit
să recitesc istoria fiecărei plimbări în cocon
ți-am sărbătorit rugile de vară schimbând decorul
și fețele de pernă
locuim într-un nor zgâriat
împărțim aceleași raze
și același curcubeu
uneori coborâm pe rând
printre oameni
rătăcim ca doi străini fără brațe
un fir nevăzut care ne leagă
se împrăștie