Am urcat pe scară până la Cer
Și am vorbit cu Bunul Dumnezeu.
E trist și-ngrijorat de ce gândim,
Cum calea dreaptă-n viață n-o găsim.
L-am întrebat: De ce visele pier
Și ce-i speranță-n om, urcă
Disc de lumină,
clipă divină,
nașterea mării,
valul iubirii,
cântă în mine,
dorul de tine,
ochii te-alintă,
șoapta incită.
Te-ating pe picior,
te mângâi ușor,
se naște fior,
dorința e-n
Din focul mistuind iubire,
Nisipul prinde viață și lumină,
Se contopește cu destinul
Și-mbată sufletul, ca vinul.
Ești, când în zbor spre zări,
Ce-s necuprinse de norii cu
Parfum de
De-s nori amari
Pe cerul zilei,
Privește flori,
Zâmbește-ți ție,
Ascută tare-o melodie
Și-ncearcă să te pierzi
De teamă,
Să fugi cănd
Gândul rău, te cheamă,
Și lasă-n inimă speranța
Că
Te-am întâlnit pe-un drum cu stele,
Când sufletu-mi era în noapte,
Stăteai, în fața casei mele,
Cu rugă de dragoste-n șoapte.
Aveai în privire speranța
Că-i locul visat, al
Miros curat
de fân cosit,
suflet arat
și răvășit,
te plouă cald,
lacrimi de dor,
te-alintă iar,
proaspăt decor.
macul boboc,
pribeag în câmp,
poartă noroc,
iubirii-n timp,
petala
Nisip, e timpul neoprit,
Acoperind, ce am iubit,
Boarea de suflet împletit,
Drumul comun, nedespărțit.
Am amintiri ce-mi spun ades,
Cum ne priveam și mai ales,
Cum, vorba eu n-o
Visez ce-i trecut, prețuiesc amăgiri,
tresar când te caut în gând,
mi-e frig și e goală lumina-n priviri,
mi-e dor și îmi scriu înc-un rând.
Sunt clipe, cristale de gheață ce dor
și îmi îneacă
La ceas de taină, printre gânduri,
mă simt copil și cred că poți,
să-mi înțelegi dorul din rânduri
scrise cu lacrimi, șir de nopți.
Eu cred în tine, Moș Crăciune,
ești steaua ce rămâne-n
Suntem făcuți din umbră și iubire,
Umbra e trup, iubirea e simțire.
Umbra-i de preț, o clipă-n tinerețe,
Devine chin, la ceas de bătânețe,
Rămâne praf, pe drum de nemurire
Și-i chip de om, rămas
Minune-i
când venim pe-acest pământ.
Minune-i
când simțim al Tău cuvânt.
Minune-i
când iubim cu-adevărat.
Minune-i
când păcatul e iertat.
Minune-i
când zâmbim dacă e greu.
Minune-i
când
Simt, fluturi colorați în zbor, în gândul meu,
să fie dor?
Simt, nostalgii \" de cum ar fi să fim? \" mereu,
e oare dor?
Simt, amintiri cu întâmplări ce le-am dorit,
o fi tot dor?
Simt, că e
Suntem doar niște frunze
Într-un copac, ce-i viață.
Speranțele ni-s pânze,
Þesute-n fir de ață.
Când toamna ne ajunge,
Gândim că-i prea devreme,
Iar, verdele ne strânge
În amintiri o
Din cerul plin cu fluturi reci
se-aștern în mine fulgi-fiori,
sunt non-culoare, vise seci,
din gheață cresc, ca niște flori.
Feeric este jocul lor,
gingașe par și chiar șoptesc
să vin și eu
Cândva, demult,
într-un tumult,
de început
necunoscut,
a răsărit
și a-nflorit,
un fir firav,
stingher, gângav.
Era un mugur,
mic și singur,
din macul roș,
plin de reproș,
că, floarea
Singură-n noaptea tăcută,
Deschid o fereastră plângând,
Și-mi văd iubirea pierdută,
În chip de păcat, tremurând.
Mă-nchin la Icoană și sper
Că ora, de cumpănă mută,
Dispare cu luna și-i
Iubirea ta a fost un aprig foc,
schimbând în paie, visele-n loc.
Câmpu-nverzit, cu macii zâmbitori,
haina simțirii, ce-a fost între noi,
în miriște aspră s-a preschimbat,
iar, sufletu-mi, a fost
În visele-mi cu soare,
Tablouri de culoare,
Mă simt ca și o frunză
De iederă pe pânză.
Pe firul crud și verde,
Îmi pun pentru-a pierde,
Din neputinți, povara
Spre cer, aflându-mi
Privesc în umbra clipei ce-a trecut
și văd nemulțumire.
Gândesc că poate soarta de-ar fi vrut
putea fi fericire.
Să cred că trebuia să am curaj,
în tot ce-nseamnă viața
și, dacă, visul părea
