je ne suis pas charlie

cum să doară spovedania tăcerii cel mult cuvintele se ceartă între ele dominând liniștea cu aroganța adevărului disimulat târziul devine complice evenimentele circulă prin sânge nestingherite atribuind fiecări vieți un cântec în allegro răsună regretele piano & da capo halucinează tăcerea dar ghimpii sunt copți sub epidermă cicatricile rămase multiplică durerea în fiecare centimetru de liniște până explodează-n rafală zgomotul este pactul cu realitatea orgoliile banii puterea în niciun caz credința sau cele câteva zeci sau mii de morminte în care viața a adormit laitmotivurile sarabandei kalașnikov atributul speranță îmbracă iluzia zilei cu năframa coborâtă în bernă poate tic-tacul ultimului ceas va trezi din morți rațiunea 18 ianuarie 2015