secretul

nu ți-am spus niciodată niarne* cum de-abia mai ies din letargia asta dulce când îți ascult bătăile inimii pulsându-mi prin vene echilibrul fiecărei secunde uneori când somnul îți este adânc mă chircesc ca un embrion în pântecul tău personificând în gând colțul de canapea în care mi-au adormit amintirile când mă trezesc cu ele în mine dormind încep să vorbesc cu închipuirile strângându-mi rostul tot mai mult sub tălpi până mă umplu iar cu sufletele ce-mi stau în preajmă știu când mi-ai desfăcut degetele unul câte unul eliberându-mi visele închise-n pumni sau când te-ai lăsat hăcuit de vorbe lăsându-mi mie tăcerile să le-ascult nerostirile vezi tu niarne amândoi locuim această zi secretul iubirii noastre însă a rămas închis într-o lacrimă pe care ieri am vărsat-o 4 decembrie 2012 niarne=apelativ adresat sinelui