abs-trac-ți-o

dacă aș dori ceva aș căuta inexplicabil dacă aș cunoaște ceva aș ști că acela este un drum numai că eu sunt confuză prin mine trec șuvoaie neînțelese tot ce se oprește în mine respiră de multe ori alerg înaintea oricărui sunet abia când mă trezesc mă luminez ca o cometă ce merge de-a lungul mileniilor aliniate impecabil după diverse tipare cel mai cunoscut așezat în primele trepte ale memoriei scanează la fiecare rotire o idee uneori generoasă alteori aud doar scâncete avertizându-mă printre sughițuri că moartea este abstracția acestei vieți un fel de joc între ce a fost și va să fie și cea mai grea suferință este aceea când mă rătăcesc printre morți neștiind din ce motiv mă aflu acolo 31 mai 2012