a nins albastru

astăzi a nins albastru niarne pe umerii-mi goi lipsiți de tinerețe ningea alături pe lucruri și pe asfințit grămădind o măreție de azur peste tot ce amuțit visa la frumusețile alea dumnezeiești care-ți trezesc prin sânge cântecul copilăriei ningea atât de lin pe timp desăvârșindu-i vechimea straturile de omăt păstrau neatinsă culoarea ca un fel de scut între vârste un nesfârșit albastru îmi călăuzea privirile nicio poartă nu-mi oprea vederea mă simțeam ca un sfinx în mijlocul universului nădăjduind să păcălesc vremea pământească mă întreb de ce oare dumnezeu nu ne-a limitat simțurile lăsându-ne liberă doar imaginația astfel ca pigmentul acesta să nu-l putem pierde atât de curând 22 ianuarie 2012