slăvind umbra ce va să mai fie

ca și minutele niarne la fel și calciul oaselor mele mă-nfășoară treaptă cu treaptă în niște inele de la un capăt la altul o noimă desprinsă dintr-un tipar ce îi fusese dat să fie o sfarm în pumn lărmuindu-mi apoi cugetul urmându-i porunca de a restitui tot ce la naștere i-a fost împrumutat știu că sunt doar purtătoare de izvoare și nu curg singură prin obârșii în mine se revarsă maturizarea cărții de căpătâi răsfoită filă cu filă mă-ntreb acum unde-mi sunt faptele să mi le așez deasupra ființei ca mărturii în ziua morții încă nu am secat mai scot apă din fântână atât cât să-mi ud sfârșitul poveștii aplecat pe soartă curând însă jurămintele se vor rupe și-n vad se va-nălța crucea de calcar și oase doar îngerii se vor așeza alături ca pe o rană ce supurează-n ținutul liniștii slăvind umbra ce poate va să mai fie vreodată 5 martie 2012