Ție…

Ca o pecete, ai crestat cuvântul “învinge” Ȋn coaja pomului ce-i curge clorofilă iar. Din coroana lui bogată-n dor și sânge Semeț pe-un ram, îți răsări lăstarul princiar. Ai plutit pe ape, prin munți ai rătăcit, Ca un clopot răsuna strigătu-ți prin lume. Ți-ai semănat ogorul și ai proorocit, Că rodul ți-l vei recunoaște după nume. Cu mișcări grăbite descuie-ți ușa casei, Să intre fortuna cu aripi de porumbel. Ȋndoaie-te smerit, în fața minunăției Cu chipu-i de înger și ochi, ca ai lui Abel. Se revarsă-n tine drumuri, Peregrine! Dând liber frâu pornirii, te-avântă ca un arc. Nu ești dator decât cu slova care-ți aparține, Cea scrisă în poem și cea zisă duios… lui Marc. 20 decembrie 2011