verdele ăsta niarne

verdele ăsta niarne se potrivește cel mai bine cu sângele meu prin el curg primele poeme ale ierbii lungi cât toate cuvintele vieții inima mea niarne pulsează-n afară tot ce-a pierdut prin artere-i circulă acum un soi de frăgezime dezumflând tendoanele singurătății uneori nu-i prea înțeleg amorțeala dacă-mi deschid ochii văd o poartă de care fug înăuntru-mi țâșnind răspunsuri asemenea unui răsărit care-mi scânteiază în orice lucru pe care-l ating privirile niarne aleargă-n fiecare secundă în jurul inimii descoperindu-i adâncul unde se întâlnesc cuvintele de dragoste în timp ce auzul penetrează vuietul acela stârnit la nașterea vieții verdele îmi șterge aura neagră în mine mustind clorofilă ca și cum rădăcinile putrezite reîncolțesc binecuvântatele pajiști poate că senzația aceasta este cea dinaintea deznodământului sau poate abia acum vederea mi s-a oprit pe această pată de culoare 20 noiembrie 2011