astăzi m-am dus cu gândul

astăzi niarne m-am dus cu gândul la toate ușile la care am bătut pe unele am intrat altele nici nu s-au deschis cunosc foarte bine senzația care-ți spintecă avântul tăindu-i răsuflarea nemaivând loc în el decât un strop de speranță cu cât mușcăm mai mult din ea cu atât flămânzim mistuiți de flăcările aceluiași rug nestăvilit în care au pierit înaintașii ușile niarne sunt ca niște palme care strâng sau eliberează cenușa împrăștiată de vânt din spuza ei fie răsar fie mor visurile sigur în ele s-au adâncit tainele lumii le scrutăm drumul acela nemaimers mânați de presimțiri căutăm în neștire să deschidem noi căi de acces încercăm să dibuim prin întuneric slava luminii vălul nepătrunsului ne-acoperă niarne nimeni nu-i cunoaște fața poate când ajungem la capăt descoperim câte ceva despre-nțelesul vieții ca și cum mâinile noastre ar îndepărta lespedea sub care dormitează zeii trezindu-i slobozesc afară o mare de îndemnuri le triem strângându-le în căușul palmei ca pe propria soartă dacă avem noroc găsim apoi drumul dacă nu alergăm epuizându-ne în căutarea ușii predestinate 16 noiembrie 2011