mi-e frică de-ncolăcirea șerpilor

mi-e frică niarne de-ncolăcirea șerpilor îmbrățișarea lor rece îmi albește și mai mult oasele apoi îmi sleiește vlaga puțin câte puțin până rămân doar un obstacol numai dacă aș păși peste capetele lor ca inițiații în lucrurile sfinte aș putea să le aflu nefericirea le-aș înțelege poate mai bine urgisia iar târâișul printre bulgării pământului mi-ar trezi poate compasiune desigur știu că nu-și pot schimba fiirea ascunsă adânc în mărul discordiei și al păcatului dar și noi oamenii avem aceeași viclenie încolăcindu-ne cu ea pe trup ca și cum am îmbrățișa moaștele unor sfinți încercăm să abatem ordinea divină lamentându-ne în fața lui dumnezeu că ne este prea grea crucea din spinare avem un permanent neastâmpăr pe care-l ținem închis într-un sloi din pieptul nostru uneori când mantaua ne acoperă umerii topește o măzăriche de gheață atunci suntem mânați de îndemnuri ceva mai blânde păcatul însă rămâne stavila ruptă din mărul discordiei iată niarne în umilința mea de om mă chinuie-ndoiala teama aceasta ar putea să-mi întoarcă fața de la cumințenia cerească și tot ce este eres să judec cu stângăcie nu am curajul să-mi hulesc sinele poate când trupul s-o întoarce înapoi îmbrăcându-și haina din lut și-o lepăda mai înainte și această teamă 14 noiembrie 2011