târziu niarne îți amintești

târziu niarne îți amintești răspunsurile unele rămân necercetate bântuind ca stihiile nopții prin lăuntru-ți cântărindu-ți șovăiala încercând să rămână ascunse la sânul tău le strângi cu mâinile ca pe niște porunci lăsate-n seama pruncilor de mame când te trezești din somn le întâlnești în tainele nepătrunsului îmbogățindu-te sau sărăcindu-te cu fiecare fior din misterul căzut pe ochii tăi altele încă le mai iscodești niarne întrebându-te cât de încrucișate le sunt înțelesurile nu știi sau nu vrei să recunoști că fiecare cuvânt pierdut în tine te găsește aplecat scormonindu-i tâlcu-i ascuns îl deșiri cu viteza suveicii când l-a țesut de bătătură dacă sensul îți pare elocvent îl vei găsi acolo ani și ani sfințindu-i slovele adâncindu-ți-le adânc în inimă răsunându-ți mereu în ureche ca un clopoțel de argint dar dacă sensul va tremura în lumina înțelesului ca agonia în întuneric atunci cu siguranță aripile avântului ți se vor zbate iar buzele-ți vor crăpa de setea aceea nepotolită doar dumnezeu lăsându-și stropu-i de liniște să-ți curgă prin vene îți va reaminti că lumea nu sângerează doar din ură nu lumea sângerează cel mai tare din dragoste niarne prin sânge ne curge atâta înțelepciune încât conștientul ne caută prin infinitele răspunsuri pe cel mai mut putând fi auzit doar în ecoul multiplicat de bătăile zgomotoase ale inimii restul se pierde în nemărginirea dintre cer și pământ nemaicontând niarne 14 noiembrie 2011