Jurnal
nu te contrazic
din ciclul "doar tu niarne"
1 min lectură·
Mediu
nu te contrazic niarne
o să fiu cuminte voi dormi
numai înlăuntrul meu acolo începe
și se termină noaptea și tot acolo-mi
sfârșește sinele când tot ce este invers
i se opune nu mă lua în seamă niarne
oricum adevăratul meu trup rămâne
obsedat după bătăile inimii de întâmplări
nu vorbesc stau întinse dincolo de țărmul
mării mele pescuind cu năvoadele
clipele care-au trecut pe lângă mine știu
uneori mă revolt și împing aerul până
când fiecare destăinuire se reazemă de
respirarea mea rămân aplecată în fața ta niarne
rugându-te trezește-mă realitatea s-a rătăcit
prin simțurile mele aproape există doar sclavia
singurătății cine nu știe că eliberarea ține strict
de sprijinul tâmplei de inimă deasupra plutesc
norii și visul meu care știe numele fiecărui cuvânt
din tăcerile tale care cunoaște fiecare pas din mersul
secundei de aceea te ascult cu mâna mea îndoită
peste asfințitul durerii treci cât mai departe de mine
ține-mi amurgul legat de cerurile albastre de vrei
uită-mă niarne atârnată-n existența mea de zidurile
întâmplărilor
3 noiembrie 2011
001.206
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Rodica Lupu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 171
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Rodica Lupu. “nu te contrazic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/jurnal/13992777/nu-te-contrazicComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
