se zice că vorba zboară

se zice că vorba zboară niarne iar scrisul rămâne de aceea cred că tăcerea respiră-n afară prin sunete indescifrabile cunoscute numai de întrebările aplecate pe necunoscut zborul vorbei niarne plutește ca un duh printr-un cântec de lebădă rănită uiți de el atunci când aripile-i sângerânde se desfac într-o ultimă îmbrățișare orice ai face vorba nu sfârșește-n adânc pierdută printre brazdele trecutului doar dormitează din când în când ochii-i rămași deschiși își izbesc privirile de-o umbră cu glasul răgușit care înșiră înțelesurile ca pe niște roade perimate ce cad dintr-un pom bătrân sigur că între vorbă și faptă se-nalță o taină uneori nici nu-i mai căutăm tâlcul și nici vindecarea rămânând închisă de porțile pământului cu scrisul însă niarne e altceva veșnicia lui arde în străfundul ochilor mâncăm din ea literă cu literă murind sau înviind de fiecare dată cu buzele lipite de ele e ca stropul acela de lumină creat de dumnezeu să-ți spintece nemărginirea din care rupi ce atingi păstrându-le mai departe viața în tine scrisul rămâne niarne în vederea care-ți străbate sufletul citindu-i slovele așa cum întâmplările citesc în pagina destinului o seamă de cuvinte pecetluind sensul clipei da și eu scriu niarne scriu atâtea cuvinte încât împreunându-le întind pe verticală o stalactită din care-mi picură non stop stropii gândirii împietrind în mine chiar și poemul acesta 24 octombrie 2011