haosul viețuiește după perdea

nu nu-l vedem haosul niarne viețuiește după perdeaua lăsată-n jos peste durerile semințelor bolnave dincolo de fereastră germinează confuzii absorbite în dansul dezordonat al materiei rotindu-se-n aer inspirarea lui îți dă senzația unei trăiri expresive expirarea însă risipește acea moarte suportabilă fără-ndoială niarne bâjbâim în agoniile realității între naștere și moarte menținem cu generozitate un fel de dezordine ludică acoperindu-ne iluziile-n plasma ei câteodată vedem imagini reminiscente ale altei existențialități dar trădăm doborându-le pe rând gustul lor de dulce-amar ne-mpinge întotdeauna după perdea m-aș putea dezice niarne considerând că dezvățarea învățului ar refula-n genomul pe care-l credeam adormit pot eu oare avea siguranța că imaginația nu dăunează cunoașterii că suferințele vor folosi mai mult decât plăcerile ar fi mult mai ușor atunci să răbdăm întorcând și celălalt obraz lepădându-ne din haine pentru înveșmântarea vreunui spirit decăzut am face-o odată din conștiință a doua oară de ochii lumii apoi ne-am întreba dacă mai are rost căci odată treziți la realitate îmbrățișăm absurdul cu toate formele lui de încântare dovedindu-ne zădărnicia efortului încerc să înțeleg acest război care se dă între tâmple și suflet și cât de înțelept va fi armistițiul lui tind să cred că dincolo de acest haos abscons niarne ne-am înrudit mai mult cu moartea decât cu viața semințele au suferința lor dar numai pentru un timp limitat în acest perpetuum dintre răsărit și apus ne alinăm durerile purificând emanațiile vindecând virușii regenerăm și asta îmi amintește mitul prometeic care refăcea dimineața ce pierea noaptea noi niarne ne primenim simțurile mărșăluind în ciclul acesta de restabilire sacră după cum am fost destinați 16 octombrie 2011