nu șovăi niarne

nu șovăi niarne să privesc viitorul în culorile răsăritului jucăușe în soarele dimineții dă-mi mâna și vino cu mine să-ți arăt minunile lumii peste care călcăm de veacuri ca pe niște taine să le rupem vraja ascunsă dezlegându-ne ochii de întunecata orbire lângă noi se află diamantele înțelepciunilor plutesc în aer pe flori și pe umerii noștri bucură-se ochii niarne de stropul de lumină năvălind ca un foc de artificii peste bezna adâncită în indiferență gustă această toropeală ea vine din depărtări primordiale se așează pe noi manifestându-se ca o dezmierdare a acestor raze seducătoare parcă ne-ar spune v-am dat totul în schimbul unui zâmbet să ne-așezăm pe iarbă străbătând cu privirea mugurii neîncepuți plesnind de încărcătura vieții trupurile noastre vibrează pe corzile pământului adâncind în el la fiecare respirație un un strop din liniștea noastră ce curge prin vene uită-te atent în jur și simte cum dialogul nostru e o întrecere între cer și pământ între suflet și trup haide niarne nu mai avem vreme să ne prefacem că nu vedem cât ne-a rămas să cuprindem nesfârșirea aceasta în pumni să-i ținem strânși să nu scape pe-un drum ce duce înapoi 27 septembrie 2011