spune-mi niarne

spune-mi niarne de ce crezi că se adună tot amarul ăsta de viață într-un pahar vrem nu vrem îi sorbim înfrângerile până la ultima picătură uneori când ne trezim din beția lor suntem atât de mahmuri că încurcăm și mai mult drumurile ne amăgim în hățișul poftelor de o clipă ne-avântăm cu elanul soldatului plecat pe front să câștige bătălia și câștigăm niarne încă o experiență ce răsună ca un dangăt de clopot trosnește în noi mai abitir ca flăcările paielor uscate de unde crezi tu că mai avem vlagă să îngropăm sub potcoave de cai firimituri din praful cosmic să-l respirăm apoi ca pe narcotic halucinând zi de zi că viața e roz că dragostea e nesfârșită iar întunericul ascuns în spatele privirilor trece prin noi alb ca o coală de hârtie cu câteva poeme pe care nu avem curajul să le mai citim frica ne sărută gura ne mângâie coastele separându-ne viața de moarte la un moment dat nu știm pe care din ele să alegem da niarne ne-ncolăcim ca un șarpe peste amarul ăsta îmbrățișându-l ca pe un prunc hrănindu-l cu sângele nostru cooabitând până când ne îngropăm fața în palme apărându-ne de noi prindem curaj mai bem apoi încă o picătură și când ni s-a urcat la cap închidem porțile aruncând în urmă-ne cheile pe care le apucă altul deschide și începe să bea și bea până când uită de ce și încotro i se scurge toată taina trăită 23 septembrie 2011