am ucis…

clipa cu tristețea-i acumulată-n veacuri șlefuindu-i răsuflarea cu atingeri nepământene am ucis… simbioza dintre răbdare și așteptare lăsându-mi să curgă râurile de lumină deasupra oricărei îstrăinări de lume sunt liberă să zbor în necunoscut ca oxipterix deasupra unui corb pălmuindu-l cu o veselie dumnezeiască am ucis eu neavând suliță ci numai cuțitul preacinstit învârtit foarte des în inimă sfâșiindu-mi gândurile cu ușurință înaintea păcatului am golit inima de închipuiri născându-mi-se înțelesurile tainice din adierile ce-mi mișcă liniștea adâncurilor am ucis și frica risipindu-i în pământ sămânța nebuniei călcând cu pas de înger pe mormântul înțesat cu spini otrăviți ce-mi spurcă sufletul acum respir liniștită aroma oricărei năvăliri nicio aspidă nu se mai încolăcește pe cuget știind că ucigând m-am spălat în iordanul cunoștinței 27 august 2011