trecere

nu mă găsești dacă mă mai cauți la vechea adresă. acum locuiesc printre frumusețile vegheate de dumnezeire. mi-am cărat și tinerețea după mine, dar nu o pot face să-nțeleagă prigoana ce-mi dă năvală în viață. ține minte, mi-a spus, prin toate porțile prin care-am trecut pân` aici, am întâlnit o singură tristă strajă, și aceea cu o lopată în mână săpând o groapă. îngândurată, am încercat să aflu rostul pentru care făcea asta, dar o durere pe care-am simțit-o rupându-se-n două, a pătruns instantaneu în tainele timpului. tinerețea mea s-a-nconvoiat atunci, ca la îmbrățișarea unui secol uitat în firidele pereților. după ce am înțeles, m-am retras în mine cât mai mult să-mi urmăresc propriul trup, unde mă duce. din atâtea frumuseți dimprejur, am smuls doar clipa care mi-a tăiat în două vremea pământească, să-i opresc totuși magia de-mplinire așezată de-a latul peste umeri. dacă mă vei găsi și recunoaște în acest aparte areal, te-aș ruga să aștepți până la răsăritul primilor zori, să-ți deschid. în razele lui, îmbrăcată cu noua mea mantie, aș putea să-mi păcălesc timpul pus între noi, să-l așez cuminte pe scândurile roase de cariile vremii. când vom călca pe ele, poate nu vei sesiza flăcări de purpură deșirându-mi-se din mantie, ca un apus. 11 iunie 2011