demult niarne simt că locul meu

demult niarne simt că locul meu nu se află în văzul lumii și nici ascuns în adâncimi de întuneric adeseori îl regăsesc în prejma unei fărâme de cer căruia bătăile zgomotoase ale inimii mele îi despică tăcerea-apăsătoare demult niarne prin mine nu mai curge vreun strop de liniște și toate întrebările-mi cad în fundul sufletului îi mulțumesc pentru întreaga-i înțelepciune abia reușește să-mi spele nopțile de gânduri am încetat să mai sper la raiul din ce în ce mai istovit de pulberea pământului sau să țin piept iadului ce-și scaldă sufletele în strălucirea stelelor e mai mult decât o nepăsare a mea niarne iar lipsa aceasta de izbândă asupra veșniciei îmi îngreunează păcatele precum se-ngreunează trupul de la sărutul morții da niarne poate locul meu nu se află aici ci la căpătâiul unor veacuri mai lungi în care dumnezeu plămădește o nouă iubire nedezlipită de mine poate că tot fariseismul ăsta a căpătat un iz vetust iar ochii mei nesătui după un idol adevărat își plâng lacrimile tristeții oh știu că voi păși peste abisuri și-mi va îngheța sufletul de spaima uitării mă-nchin niarne ultimului amurg să-mi ascundă mai bine în piept raza lui de lumină să mă oprească din plâns până când trupul și sufletul meu vor ști ce vor 16 mai 2011