nu știu niarne de unde m-alimentez

nu știu niarne de unde m-alimentez cu irezistibila forță de-a trăi un neobosit elan emană nestăvilit din adâncu-mi mă minunez de atâta sete de viață când din pocalul ei sorb doar fiere încerc să găsesc răspuns dar împrejurul mi-e adormit mormintele înșirate ca la paradă par niște omoplați de soldați care au biruit războaiele ici colo în loc de lauri adun doar amintiri nu știu niarne din ce-mi hrănesc scânteia mea de vis umblând mai mult beată de la aceasta nu o pot stinge dimpotrivă alături de părerea ei pășesc prin timp smulgându-i orele săptămânile aproape că aiurez de la atâta venin irosit în păcat răsună în mine dangătul lui și-mi vine chiar să râd de propria-mi nebunie știu că n-am să scap de ea nimeni nu mă mai scapă de aceea nu-mi rămâne decât să iubesc toate lucrurile și toată nesfârșita asta de speranță s-o slobozesc pe clipele încolăcite de-a lungul prezentului lasă-mă niarne să-mi conjur sufletul visător îngenunchind aiureala de ce n-aș crede că ceva din mine se hrănește c-o sevă reală ignorând tot ce s-a dus dracului până acum această forță în grabă îmi ia cu asalt ce-a mai rămas mă simte niarne împrăștiindu-se în mine la toate răspântiile 8 mai 2011