niarne port în mine o durere

niarne port în mine o durere asmuțită de vaietul firului de iarbă când se face verde ca și cum sângele meu e-nfierbere transformându-mi sufletul în clorofilă mă acoperă niarne o umbră totdeauna verde și-mi pare că sunt doar o ramură a vieții îi ascult foșnetul pe care-l bate în zadar vântul mă simt aliajul ei și al morții tulburător răspândit în arealul tăcerii cred c-am uitat de primăvară iar sufletu-și triază semnele vremii după ce port în inimă cum în ea este mai mult iarnă înțeleg de ce acest salt între anotimpuri nu nu m-am plictisit de lume niarne dimpotrivă ea există însă fără mine eu mă aflu demult înlăuntrul meu iar acum toată verdeața asta înfrunzește în mine alte înțelesuri vinovați îmi sunt ochii pentru că văd văd importanța lipită de oameni văd cum adoarme un lup alb visându-și foamea exact niarne și eu visez acest lup alb devorându-mă 5 mai 2011