bineînțeles niarne că nu mă `mpotrivesc

bineînțeles niarne că nu mă `mpotrivesc să port grija cuvintelor rămase în mine impresia că las tăcerea să-mi rostească amintirile răsună înlăuntru-mi ca și cum nemaiavând glas aș vorbi cu o duzină de litere abia mă mai țin niarne să nu rostesc un poem brodat cu o gingașă dantelă de verbe mi se risipește în ceață toată strădania depusă în gândire știu că efortul nu constă în articulație el rămâne definitiv locuit de valoarea statică a ideii intenția de cercetare a ei mă tulbură și zilnic încerc să-i redau o nouă imagine îmi rostesc monologul cuvintelor ca pe-o lepădare de reproșuri le dizolv încet încet ca pe niște pietre solubile știind că voi fi băută apoi de înțelegerea-mi adăstată bine în mine harul ei mă obliga niarne să-mi fixez fiecare cuvânt într-o mistrie să le zidesc templu fiecărui gând ar fi o inepție și jalea m-ar cuprinde să opresc sufletul meu să-și culce visurile peste cuvinte 1 mai 2011