cad niarne zilele acestei primăveri

cad niarne zilele acestei primăveri peste zidurile vechi ale unor mori de vânt într-un ritm smuls din măruntaiele orelor săptămânilor și a clipei pe care abia m-am așezat îmi curg niarne tangent cu văzduhul amintindu-mi că nu am nici o șansă de a rămâne uitată într-o dulce adiere atât de rapid trec prin dimineți și nu apuc să mă dumiresc de ultima urmă de soare când adoarme-n bastionul înserării norocul îmi șade în insomnii niarne altfel n-aș mai avea timp să gândesc cum și când am atins acest prezent știu că sunt veche și vechimea am strâns-o cu mâinile mele clipă cu clipă le păstrez ca pe-un talisman într-un sâmbure roșu care-mi tresaltă la fiecare atingere sigur că mă las cotropită de aceste zile trag cât pot de lumina lor dacă aș putea mi-aș uni sângele cu al lor formând un singur trup dar nu pot și atunci le aștept să gust câte puțin din pocalul lor cu voluptăți 30 aprilie 2011