Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

să ne mințim că suntem fericiți

din ciclul “doar tu niarne”

2 min lectură·
Mediu
caută-ți un loc curat niarne așează-te pe el nestingherit în preajma sfintelor sărbători eu încă mai curăț înlăuntru-mi marginile existenței de aerul nociv care are tendința să treacă de la alții la mine într-o vorbire neîntreruptă mai am timp să-mi primenesc sângele să-mi șterg ochii de lacrimile sărate ale acestor ploi ce nu mai contenesc apoi să aștept să vină la mine sarbătoarea ca să-i pot trezi pe toți ai mei din somnul lor nevăzător se cuvine niarne doar pentru o zi să mă prefac că-mi este indiferentă singurătatea trebuie să râd niarne să-i liniștesc poate ei cred că viața mea aidoma semințelor îngropată a născut altă pădure îi las să creadă niarne deși ei știu că adevărul nu stă în cuvintele mele numai pentru această zi specială să ne mințim că suntem fericiți o doamne ce inimă ai tu de nu rostești niciodată altceva decât ți-arată privirea împreună apoi ne vom poseda orele cu timpul trăit atunci până după cină când vinul și pământul se vor mistui și-mi va rămâne pe masă numai mărturiile o niarne nimic nu trece mai greu decât o sfântă sărbătoare când ombilicul încă te leagă de acest obicei să o trăiești alături de cei dragi 7 aprilie 2011
001.702
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
204
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Rodica Lupu. “să ne mințim că suntem fericiți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/jurnal/13977005/sa-ne-mintim-ca-suntem-fericiti

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.