mai mult ca oricând

mai mult ca oricând niarne simt că îmbătrânesc dar nu am chef să mor abia acum încep să înțeleg și eu câte ceva din viața asta care curge-n afară propriu-mi har mi se cerne prin măruntaie niarne și încă le simt sigure nu vezi cum se sprijină tineretul acesta pe brațele mele cum se lipesc cu toții de aerul meu degeaba le spun că am sărăcit în putințe mă lupt cu înțelepciunea lor poate câștig puțină liniște și pentru mine împrejuru-mi oricum îl văd așezat pe alte vremuri din ce în ce mai pustii și mă bântuie niște gânduri de schimbare mi-ar plăcea să respir mai adânc orice urmă din dusul orelor mele să zăbovesc mai mult înlăuntru-mi nu mă crede egoistă niarne câteodată îmi întind privirea peste sinele meu și oricât aș lungi această privire tot nu-l găsesc compatibil cu nebunia asta de alergătură dintr-un loc în altul uite-așa devin mioapa lui un alt sens vreau să-nfășor pe restul meu am vorbit prea mult niarne acum tac dar mă gândesc să fac 9 aprilie 2011