Jurnal
aștept să vină luna mai niarne
din ciclul “doar tu niarne”
1 min lectură·
Mediu
aștept să vină luna mai niarne
limpede ca o naștere nouă
adusă pe lumea asta de furia procreării
întâiului embrion are un caracter
de puritate ca alăptarea puiului la sân
mă simt o mare ființă niarne
iar împrejurul își dezvelește zilnic sinele
pulsând în aerul curat frăgezimea mileniului
mi se dezmorțesc poftele de la atâtea arome
îngeru-mi salivează odată cu mine
ca și cum aura i s-a lipit de mine și împreună
respirăm același infinit privește la toți niarne
la fețele lor proaspete trezite din somnul
celuilalt deceniu da din ochi le-a plâns tot întunericul
privirile alungite acum irizează liniște și culoare
în luna asta ne schimbăm veșmintele pieile noastre
se impregnează cu elixire în care mustesc
miruri cu damf de iarbă și veșnicie
mi-am îmbogățit simțurile iar vederea-mi
cântărește mai mult când privesc aceste flori
simt că mă îndrăgostesc de băbatul acela
cu un trandafir în mână
7 aprile 2011
001.364
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Rodica Lupu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 151
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Rodica Lupu. “aștept să vină luna mai niarne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/jurnal/13976931/astept-sa-vina-luna-mai-niarneComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
