trecerea asta mă asurzește

ți-am spus niarne că am o inimă barbară care-mi omoară idealurile iar în privirea asta costelivă se-ngrămădește neantul rupt prin care-mi curge timpul mă îneacă de spaimă când i se topește fața în mine știu că tu ești bun niarne și mă încurajezi să trag mai mult aer din înțelesul cuvintelor și să resping amiezele fără înnoptare pentru că au vederea stinsă încerc să mă dezînsingurez de aproapele meu lăsând tăcerea cuvintelor să cadă trăznet pe zidul vederii lui și poate atunci niarne sângele meu va învârti moara timpului peste amândoi nu mă implora să tac când trecerea asta mă asurzește iar cuvintele mă văduvesc de înțeles prea puțin timp mi-a rămas adunat în pumni să-l las să-mi scape printre degete trebuie să-l mănânc înainte să-mi murdărească rochia albă de mireasă 26 martie 2011