mă revărs întocmai secundelor…

secundele se revarsă-n șiroaie pe ferestre de pe pereți se scurg tumult în iarbă și se prefac apoi nisipuri oarbe în orizonturi mute bat liniștea scăpată din ochii deschiși ai lumii nicăieri nu există un du-te vino ca pe scara din jurul soarelui diezii și bemolii rotesc cu voluptate simfonii în valuri iar țărmurile își deschid arcadele-n în aceleași clepsidre unde se adună toată sămânța lumii e un alai vâscos de foșnete care se sprijină într-un colț de aer prăbușind văzduhul cu toți ochii păsărilor din zbor înjunghiind cu privirile burțile deșertului de nisip nesățios sunt oarba care-și întinde brațele să-ți mângâie chipul cărând pe spinare linii frânte de depărtări trec prin vibrațiile ierbii mă afund în uitare pierzându-mi urmele cunoșterii timide de când eram copil îmi răsai ca un vânt vuind într-o vreme rece înclinând anii sporindu-mi și mai mult tăcerea fug din calea dungilor iscate brusc pe fruntea cerului cad mă ridic scuturându-mi lin amurgul care coboară pe stâncă lungindu-mi trupul cu propriile clipe mă respiră intuiția pământului rostogolită pe dragoste mă revarsă definitiv întocmai secundelor pe ferestre… 25 februarie 2011