Rodean Stefan-Cornel

Vali,
Toate catrenele de mai sus mie mi se par corect construite și drăguțele ca poantă. Tema este extrem de generoasă, se pretează la foarte multe replici, dar eu o să-mi folosesc spațiul și timpul pentru a spune altceva. Este vorba de scrierea la forma articulată și la plural a cuvintelor împrumutate din alte limbi, problemă în care se greșește foarte mult, pe care eu am învățat-o și o explic, cu cele mai bune intenții și altora, care sunt interesați.
Deci,
1. Se scrie corect: acquis-ul, dandy-ul, schow-ul, blue-ul, Bruxelles-ul etc. (articolul este atașat cu cratimă; la fel, la formele de la plural).
2. Se scrie corect: trendul, clickul, jobul, haikuul etc. (articolul este atașat fără cratimă; la fel sunt formele de la plural).

Regula este simplă și ușor de reținut:
Se scriu cu cratimă, pentru forma articulată sau la plural, împrumuturile și numele de locuri a căror finală reprezintă deosebiri între scriere și pronunțare.
În același timp, se recomandă atașarea fără cratimă a articolului sau a desinenței la împrumuturile terminate în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română.
Aceste chestiuni sunt prevăzute, printre altele, în DOOM (ultima ediție), capitolul \"Principalele norme ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române\", subcapitolul \"1,2,4\", punctul \"8\".
În concluzie, dacă \"piercing\" este împrumutat din altă limbă și se termină cu \"g\", iar această literă se pronunță ca în limba română, corect este \"piercinguri\", nu \"piercing-uri\".
Cu tot respectul,
Cornel

Eu nu te înțeleg, chiar te frământă
Pe dumneata, Tataie, cântăreții?
Noi știm că-oricine și pe-oricine \"cântă\",
La DNA sunt arestați doar fleții.

Domnule Iurașcu,
Dacă întrebarea din catren este \"pe bune\", explic:
E clar că nu cântă onorariile, ci cântă soliștii (așa rezultă din text).
Calamburul din ultimul vers are două înțelesuri:
- pacienții artiști vin la doctor, sunt vindecați și astfel, tot mai mulți soliști vor putea, în continuare, să cânte ariile cu onor (onorabil, corect, demn);
- pacienții artiști vin la doctor și cântă cu onorariile, adică spun ce probleme au (\"cântă\") având onorariile asupra lor.
Bineînțeles, așa am gândit aceste texte acum un an și câteva luni...

Vă mulțumesc pentru trecere și pentru comentariu,
Cornel

O părere despre virgule, sau despre paranteza orizontală (aceeași ca în comentariul anterior, dar cu exemple):
\"Din dragoste, e-adevărat, / Provoacă foc...\"
sau \"Din dragoste - e-adevărat - / Provoacă foc...\"
Mesajul este că \"din dragoste provoacă foc\", iar \"e-adevărat\" întărește afirmația, deci trebuie pus între virgule, sau între paranteze orizontale.

Din dragoste, e-adevărat, am scris aceste rânduri....
Cornel

Să-ți dau răspuns aș fi în stare,
Dar nu sunt \"Dîrz\" ca tine, zău,
Și, când discut de buzunare,
Pe dată... mi se face rău!
Cornel

Părerea mea este că sunt mulți autori care folosesc în mod curent unele din figurile de stil de mai sus, fără să le cunoască denumirea (ceea ce nu este neapărat ceva rău), în schimb, în același timp sunt alții care au impresia că scriu poezie, dar de fapt versificațiile lor nu cuprind nicio figură de stil folosită în poetică. Bineînțeles, cel mai important este să ai inspirație, dar eu zic că nu strică și câteva asemenea cunoștințe, ca cele de mai sus.
Mulțumesc de trecere și pentru aprecieri,
Cornel Rodean

Ioane,
Dacă nu pui virgulă după \"dragoste\", se înțelege cu totul altceva decât ai vrut să spui, sau nu se mai înțelege nimic, că vorba aceea, una este să spui că \"naturistul este un om adevărat din dragoste\" (?!) și alta că, \"este adevărat că, din dragoste, provoacă un incendiu\", sau că, \"este adevărat că, din din dragoste, iese în mediu\". În altă ordine de idei, dacă văd că nu o spune altcineva, spun eu: sunt sigur (ai demonstrat cu prisosință) că ai capacitatea de a născoci poante mult mai bune decât aceasta, sau cea cu securistul care, fiind săpător descoperă petrol (plus multe altele). Și bineînțeles, problema cu rima care nu este rimă, ci asonanță, sesizată și de Nelu Gârda...
Cu aceeași prietenie,
Cornel

Este foarte complicat să apreciem ce este normal și ce nu, dar dacă sunt norme, le putem lua ca ca atare.
Când spunem \"nu am niciun ban\", \"niciun\" este adjectiv pronominal masculin, când spunem \"nu am nici un frate, nici mai mulți\" (ai citat incomplet în ultimul tău comentariu), la \"nici un \" avem o conjuncție plus un numeral, dacă spunem \"el nu este nici un prost nici un incult\", la \"nici un\" avem de-a face cu un adverb plus un articol. Cred că este destul de clar. La \"o dată\" și \"odată\" eu spun că am explicat destul de clar de la început. Nu spun că sunt de acord cu aceste reguli, dar le-am studiat destul de bine (și le-am înțeles) din trei surse principale: DOOM (în partea teoretică, dar și la prezentarea fiecărui cuvânt); emisiunile lui George Pruteanu de la tv (am toate textele listate de pe blogul său, încă de când era în viață); presa care a prezentat în sinteză, principalele noutăți pe care le introduce DOOM, ediția 2005. În disputa cu \"auzul muzical\" cred că ai dreptate; de asemena sunt de acord cu tine că nu acestea sunt cele mai importante probleme de rezolvat în țară (din câte am înțeles eu, pe americani sau pe francezi nu îi preocupă chiar atât de mult asemenea chestiuni și o duc mai bine ca noi).
Cu prietenie,
Cornel

Virginia,
Când întrebam dacă nu cumva \"aură ireală\" este pleonasm, mă gândeam că pentru \"aură\" DEX precizează două sensuri, primul de \"nimb, aureolă\", iar al doilea legat de medicină (epilepsie). Fără a mai merge mai departe să vedem ce înseamnă \"nimb\" sau \"aureolă\", DEX ne avertizează că acest prim sens este cu deosebire figurat. Ori, în sens figurat, aura știm că nu este ceva material, real (ca aura din fizică, de la picturi sau de la timbre), deci nu poate fi decât ireală.
Referitor la imn, acesta a fost, întotdeauna un cântec sau o poezie cu caracter solemn. Chiar în ultimul DEX (de după perioada \"de tristă amintire\", cum spui tu) se scrie că imnul este \"poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou\". Iar cântecul greierilor (\"cri, cri, cri\"), poate fi interpretat oricum, numai solemn nu, bineînțeles, în opinia mea.
Oricum, mulțumesc pentru explicații, ele sunt foarte clare acum, dar eu am spus cum am perceput textul în acel moment.
Cu aceeași simpatie, ne mai citim, ne mai comentăm...
Cornel

Dane, explicațiile pe care le-am dat eu sunt conforme DOOM-ului din 2005 și sunt sigur pe ele; dacă vrei pot relua chestiunea foarte pe scurt, cu trimiteri bibliografice.
În privința limbii române, eu cred că ea aparține tuturor românilor, nu numai profesorilor de limba română, filologilor sau lingviștilor și toți suntem obligați a o vorbi și a o scrie corect, a o cinsti și a o păstra curată. Pentru cei care, în plus, și-au asumat sarcina de a expune textele lor spre a a fi citite și de alții (în această categorie intrăm și noi), răspunderea este și mai mare. Nu mai vorbesc de cei care și-au asumat răspunderea extraordinar de mare de a edita reviste și cărți!
Toate cele bune!
Cornel

Virginia, spun sincer (ca de obicei):
- textul propriu zis mi-a plăcut foarte mult, prin simplitatea și acuratețea lui, prin realismul descrierilor, dar în același timp prin forța de a induce anumite stări sufletești:
- am totuși două observații: 1) \"aură ireală\", în sensul folosit aici nu este un pleonasm?; 2) în tristihul de la final mie mi se pare ciudat ca greierii să înalțe un imn de slavă, și acest imn să fie dedicat tocmai Lunii; imnul de slavă presupune ceva grav, solemn, iar cânecul greierilor numai așa ceva nu este; pe de altă parte, cine dedică un imn, are el însuși faimă de sobru, serios, falnic, ceea ce de asemenea nu se potrivește greierilor; sau tocmai acesta este specificul haibunului?
Cu aceeași prietenie,
Cornel

Foarte bună idee ai avut Dane! Mă gândesc să îmi spun și eu părerea, tot așa ca autodidact.
Referitor la câteva probleme care ar fi neclare, după cum rezultă din textul tău:
- se scrie \"de asemenea\" (pentru pronunțarea în tempo lent) și \"de-asemenea\" pentru pronunțarea în tempo rapid (nu se scrie \"deasemenea\" niciodată);
- se scrie \"de mult\", atunci când \"mult\" este adjectiv (a murit de mult dor), iar \"demult\" este un alt cuvânt, un adverb (a murit demult);
- se scrie \"niciun\" și \"nicio\", când aceste cuvinte sunt adjective pronominale (nu am niciun ban, nu am nicio grijă) și se scrie \"nici un\" și \"nici o\", atunci când aceste cuvinte reprezintă o conjuncție împreună cu un numeral (n-am nici un frate, dar nici mai mulți);
- se scrie \"o dată\", atunci când \"dată\" este substantiv (o dată memorabilă; o dată, în sensul de o singură dată, o singură oară) și se scrie \"odată\" când acest cuvânt este adverb (a fost odată; taci odată!; termină treaba odată!), sau este locuțiune (odată ce; odată cu; odată și odată).
Referitor la acele grupuri de litere \"inventate\" (cum spui tu), sau la diftong și hiat, cheia problemei stă, din câte am înțeles eu, în a face diferența dintre vocale și semivocale, deoarece aceleași litere, scrise în același fel, au rol de vocale, în unele cuvinte și de semivocale, în alte cuvinte; bineînțeles, și tu ai dreptate, regulile sunt destul de puține și cu multe excepții (în unul sau în două episoade din \"Învățăm împreună\" eu am încercat să sistematizez câteva reguli în acest sens).
Mulțumim pentru efort, este un text binevenit!
Cornel

Dane, ca și în celelalte nouăzeci și nouă la sută din cazuri și acum sunt de acord cu tine (în privința \"comprimării\"); o să încerc să țin cont de sugestia ta, în viitor.
Mulțumesc.
Cornel

O versificație impecabilă, în opinia mea și, la 9 strofe cu versuri lungi de câte 8 picioare bisilabice, cred că a fost ceva de muncă!
Textul este foarte amuzant și, chiar dacă autorul spune că nu este o idee originală, prelucrarea consider că este valoroasă.
Felicitări, Sorine, te mai așteptăm cu așa ceva!
Cornel

Părinte, eu l-am înșelat
Pe soțul meu, vreo șase luni,
Cu o minune de bărbat,
Că-acest bărbat... făcea minuni!

Cu aceeați prietenie,
Cornel

Vali, sunt exerciții personale pe care eu le fac în scopul de a-mi ține mintea \"trează\", de a mă antrena la \"despicat firul în patru\", de a cunoaște tot mai bine \"dedesubturile\" limbii. Pe mine aceste exerciții nu mă obosesc, iar dacă rezultatul lor place și altora, cu atât mai bine!
Mulțumesc pentru lectură și pentru comentariu.
Cornel

Păi bine, măi nea Mitrule, tocmai matale să plângi?
Și ca să mai glumim puțin, că poate ai nevoie, îți răspund eu la nedumerirea pe care ai exprimat-o în comentariu (\"Nu știu cum pot să-mi amintesc ce s-a întâmplat când nu aveam nici trei ani!\"). Este foarte simplu, este o caracteristică a memoriei. După ce înaintăm în vârstă, ne revin în memorie tot mai multe amănunte de când aveam doar câțiva ani, dar, în compensație, uităm pentru ce probleme am plecat de acasă acum câteva minute, nu mai știm ce am mâncat de dimineață, nu știm unde am pus, acum câteva secunde, anumite lucruri de care avem neapărată nevoie ș.a.m.d.
Cât privește textul postat mai sus, mie mi-a plăcut finalul \"...stai liniștită că și eu cred că am un copil în Rusia, dacă l-o găsi acasă chiar nenorocitul care s-a încurcat cu tine, poate îl crește și el.\"
Cu tot respectul,
Cornel

Aparent, un fapt prea banal, cotidian, relatat corect și cu acuratețe. În fond, este mai mult, este un îndemn la meditație (nu chiar foarte complicată, totuși, că suntem în vacanță). Putem \"filozofa\" despre cât de darnică este natura cu noi și cât de limitați (egoiști, răutăcioși) suntem noi în a percepe pe deplin aceste daruri, despre micile bucurii ale vieții care ne sunt umbrite de gesturile sau vorbele \"gratuite\" ale semenilor ș.a.m.d.
În opinia mea, farmecul adevărat al textului este dat de două paragrafe din final:
\"primesc ultimile raze mângâietoare ale astrului care-mi zâmbește parcă puțin ironic...\"
\"Ia te uită domle\', parcă eu n-am plătit pentru soare!....\"
Cu prietenie,
Cornel

\"Îmi era teamă că se va trece ușor peste înțelesul cuvântului „tranșant”...\"
\"Aveam oarecare dubii referitor la nuanțele pe care am încercat să le strecor...\"
(Florin Rotaru)

Prieten foarte bun știind că-mi ești,
Nici eu nu am trecut așa ușor
Și patru vorbe-ți spun, chiar dacă dor:
Florine, dubiile sunt firești!

Cornel
P.S. Vezi că ți-a mai spus Calimero ceva în legătură cu două virgule urmate de un punct!

În accident, destul de grav,
L-a luat chiar dracu` pe șofer,
Iar cel care era bolnav,
E azi la Dumnezeu în cer.
(Miloș Petru)

Ce gândea șoferul înainte de accident

Dar, doctorul câștigă bani cu sacu\',
Iar pacientul plicu-i dă tot lui,
În timp ce eu rămân al nimănui...
Decât așa, mai bine, zău, la dracu\'!

Cornel

Mulțumesc, Virginia (mie, prietenii îmi spun Cornel)!
Ca filolog, tu știi mai bine ca mine cât de bogată și plină de înțelesuri este limba noastră; pe mine acest aspect mă fascinează de-a dreptul și încerc să îl exploatez în cât mai multe modalități, în scopuri umoristice.
Te mai aștept!
Cornel