Rodean Stefan-Cornel

Și în opinia mea, astfel de texte sunt foarte utile, atât prin informațiile prezentate în ele, cât și prin dezbaterile generate. Felicitări și mulțumiri, domnule Herinean!
Îmi permit,și eu, câteva completări, în continuare.
Din păcate, atunci când se vorbește despre poezia cu formă fixă, în general, se insistă foarte mult pe numărul de strofe și de versuri, pe structura rimelor, pe ritmul și măsura versurilor, adică pe elemente de formă, și se neglijează elemente importante de conținut. În cazul sonetului cred că este bine să precizăm că ultimul vers al acestuia este o concluzie sintetică a întregului conținut al poeziei și exprimă o idee generală (sentință).
Referitor la formă, fără a neglija rima, foarte importantă este metrica adoptată, care dă, printre altele, o mare diversitate a tipurilor de sonet. În acest sens, de-a lungul timpului, cele mai cunoscute sonete au fost create în ritm iambic, folosind decasilabul (10 silabe), endecasilabul (11 silabe) și alexandrinul (12-13 silabe). La români, specific este endecasilabul iambic.
Referitor la acest ultim aspect, am observat că sunt autori români actuali care folosesc în sonetele lor versuri cu măsura de 14 silabe, cu cezură la fiecare vers. Această metrică a mai fost folosită în literatura română (nu la sonete) de către Eminescu, Alecsandri, Gr. Alexandrescu ș.a. și a fost numită de unii teoreticieni ca fiind „alexandrinul românesc”. Dar, dacă se folosește la sonet, având în vedere faptul că la catrene primul vers rimează cu al patrulea, se pierde din efectul eufonic al rimei, versurile fiind prea lungi și având în plus și pauza de la fiecare mijloc de vers impusă de cezură. Este o părere personală, bineînțeles, a unui simplu cititor, care savurează orice poezie cu formă fixă.
Cornel Rodean

Doamnă Emilia Dolcu, vă mulțumesc pentru aprecieri. Apropo de „scârboasă” în „text” și „context”, așa este, se pare că acest cuvânt nu sună prea bine în text, deși am plecat de la o realitate, exagerată puțin (potrivit wikipedia, scoarța pinului „formează un ritidom gros cenușiu”), dar în context am vrut să accentuez acea parte din morală referitoare la succesul pe care îl au în viață unii oameni cu „scoarța groasă” (conform DEX „obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine”).
Doamnă Cristina Moldoveanu, faptul că analizați atât de atent textul de mai sus mă onorează.
L.I.M., mă bucur că v-a plăcut.
Domnule Geană, mulțumesc pentru receptivitate.
Al dumneavoastră, al tuturor,
Cornel Rodean

Stimată doamnă Cristina Moldoveanu,
Aveți dreptate când spuneți că textul de mai sus este o satiră, dar asta nu exclude să fie, în același timp, fabulă. Dimpotrivă, din câte cunosc eu, prin definiție, o fabulă trebuie să satirizeze anumite moravuri, deprinderi, mentalități.
Într-adevăr (iar aveți dreptate), morala fabulei mele este „negativă”, „rea” (sunt cuvintele dumneavoastră), dar tocmai asta am urmărit, am încercat să fac un pic de haz de necaz pentru că, după cum spuneau strămoșii noștri, „Ridendo castigat mores”.
În schimb, nu aș fi de acord cu dumneavoastră când caracterizați concluzia finală ca fiind „greșită logic”. De fapt, toate cele trei aspecte ale moralei se bazează, logic, pe dublul înțeles al unor cuvinte. Mai concret, în prima parte, în narațiune, se vorbește, la propriu, de „tăiat”, de „scoarță”, de „cioplit”, cu referire la copaci, iar în morală aceste trei cuvinte sunt „întoarse” cu sensuri figurate, făcând trimitere precisă la apucături umane reprobabile.
În fine, dacă acest paralelism vi se pare „forțat”, îmi pare rău, asta e...
Cu prețuire,
Cornel Rodean

Cu scuze pentru deranj, reiau (cu „copy-paste”) ceea ce am scris în comentariul la fabula „Peria și hârlețul”, în 29 oct. 2019 (comentariu trecut atunci la „OffTopic”.

Textul de mai sus este o fabulă și, după cum se știe, fabula nu este poezie, nu aparține genului liric (ea presupunând un narator „neutru”). Mai mult, nici măcar nu este obligatoriu ca fabula să fie scrisă sub formă de versificație, ea poate fi și în proză. Am încadrat fabula mea la „poezie”, deoarece nu am avut o altă opțiune mai apropiată de realitate. De aceea, dacă tot se lucrează acum la noul format al site-ului, propun ca, pentru viitor, să se rezolve și această situație.
Cu deosebit respect.
Cornel Rodean

Eventual, în plus față de ceea ce se propune acum în noua variantă a site-ului, pe lângă, poezii, proză, articole, eseuri, multimedia, personale, concursuri, s-ar putea include și „alte genuri/specii”.

Domnule profesor,
Din fericire, așa cum s-a întâmplat cu „Spre necunoscut” și cu „Străbătând ceața”, am citit și „Oameni și vremuri” cu aceeași plăcere. Din păcate, însă, nu am multe în plus de comentat față de ceea ce am scris (tot aici, pe „Agonia”) despre volumele anterioare sau despre episoadele postate pe parcurs din această recent volum. Am rămas la fel de plăcut impresionat de modul în care povestiți întâmplări dintr-o perioadă istorică mult analizată în ultimii ani. La dumneavoastră, spre deosebire de mulți alți trăitori ai acelor vremuri „staliniste” și „ceaușiste”, istorici sau „specialiști” din diverse domenii, se constată o abordare lipsită de patimă, de încrâncenare, cu accente de umor sănătos, izvorât din înțelepciunea proverbială a țăranului român.
Felicitări, din toată inima!
Și, încă o părere:
Apropo de aprecierea dumneavoastră că ați scris „mai mult pentru familie și prieteni” și de cea a domnului Darie care spune că „Pe autorul cărții, Nicolae Tomescu, l-aș pune în rând cu mai vechii scriitori ardeleni : Ion Slavici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu...” eu cred că adevărul este undeva „între”, dar mult mai aproape de Viorel Darie.
Cornel Rodean

Stimată doamnă,
Citesc, din când în când, poemele dumneavoastră și, foarte des, eseurile pe teme legate de limba română, dar... nu prea mi-am permis să comentez...
De data aceasta o fac, recunosc, mai mult ca pretext pentru altceva, de teamă să nu-mi fie comentariul pus la „OffTopic”.
Din textul de mai sus mie mi-au plăcut mai mult:

„că ne mirăm
cum – atât de aproape – brațele noastre experimentează
lucruri așa de diferite”

și

„ceva mă zgâlțâie
posibil să fi alunecat
într-un alt somn
la fel de nepericulos
ca altădată.”

deși, la această strofă de final cuvântul „zgâlțâie” nu îmi sună prea poetic, chiar dacă mesajul transmis și metafora în sine mi se par interesante.

Am aflat cu încântare că, acum o lună, Academia Română a premiat o lucrare realizată de un colectiv foarte restrâns de autori (doar 4), din care și dumneavoastră faceți parte. Mi se pare un eveniment demn de luat în seamă și pe acest site! Adică, nu este de trecut cu vederea faptul că un cercetător (dumneavoastră, în speță) primește un premiu de la cel mai înalt for științific național pentru o lucrare despre istoria limbii române, în condițiile în care el activează și ca poet într-o comunitate de scriitori, în care cuvintele limbii române constituie principalul mijloc de exprimare artistică.
Felicitări, din toată inima!
Poate se găsește cineva să posteze și un articol distinct despre acest eveniment. Ar merita să fie evidențiat și să rămână pe prima pagină, în atenția tuturor „agoniștilor”, multă vreme de acum înainte!
Cornel Rodean

este.

Mulțumesc, domnule profesor!
Din păcate, în ultimii ani, tot mai des, vedem oameni de știință (sau, cel puțin, care au profesii bazate pe științe exacte și fundamentale) care se prostituează din motive politice sau comerciale, demonstrând că nu au niciun pic de morală.
Numai bine!
Cornel Rodean

Ca de obicei la Dan Norea, avem mai sus o proză pe o temă interesantă, „mai altfel”. Dacă suntem avertizați că sunt 8 episoade sunt curios în al câtelea și în ce context vor apărea „Sfântul” Becali, „Preacucernicul” Puiu Iordănescu și alții ca ei, „duși la biserică”, unde vor fi invocate galeriile de la Dinamo și Rapid care, se știe, când „evoluează” sunt, într-adevăr, pe Stadionul Tuturor Sfinților (sfinți pomeniți mai ales atunci când arbitrii greșesc în defavoarea echipelor proprii sau când pe stadion sunt și suporteri ai echipelor adverse) ș.a.m.d.
Deocamdată, atât din partea mea!
Numai bine!
Cornel

Am citit, cu mult interes, acest text (încadrat la „personale”, probabil pentru că aparține atât literaturii cât și genurilor/speciilor jurnalistice). Mi-au plăcut, în mod deosebit:
- modul în care au fost alese „cazurile” prezentate;
- faptul că în primul rând au fost lăsate să vorbească personajele, autorul materialului (reporterul) intervenind doar atunci și atât cât trebuia, fără a face comentarii, lăsându-ne pe noi, cititorii să tragem concluzii;
- ironia amară, de foarte bună calitate, care străbate întreg materialul;
- punerea în valoare a umorului pe care îl au românii, chiar și cei mai puțin instruiți;
- finalul este „cireașa de pe tort”.
Felicitări!
Cornel Rodean

Domnule profesor,
Mai este cineva care urmărește, constant, scrierile dumneavoastră, adică subsemnatul. Din păcate, nu pot să-mi postez opiniile despre fiecare episod deoarece, chiar dacă aș fi capabil să găsesc și elemente noi, ar trebui să repet de prea multe ori unele aprecieri laudative.
De această dată voi sublinia ceva, aparent paradoxal.
În textul de mai sus am citit întâmplări des întâlnite în cărțile și filmele de război, cu probleme de viață și de moarte aparent firești, descrise într-o manieră „clasică”, fără intenția de a șoca neapărat. Și totuși, eu am fost destul de puternic emoționat. Există o singură explicație: măiestria prozatorului.
Felicitări, domnule Tomescu!
Cu deosebire apreciez modul în care ați reușit să sugerați puritatea universului copilăriei. Adică, eroul nostru, Ghiță - ca orice copil, de altfel - trece relativ cu ușurință de la impresiile dramatice, de la coșmarurile nocturne, la gândul de a-și construi o nouă jucărie.
Numai bine!
Cornel Rodean

Deși este destul de lung, am citit acest text dintr-o suflare, imediat după ce a fost postat.
Adică mi-a plăcut și, dacă ar fi să îl analizez mai atent, aș constata că se înscrie perfect în stilul „Dan Norea”. Atenționez cititorii acestui comentariu că, prin ceea ce voi afirma în continuare, nu vreau să mă laud pe mine, ci îl laud pe autor (mi se pare foarte clar pentru ce, nu mai explic):
Mai concret, vreau să spun că, dacă aș fi citit această proză nesemnată, aș fi ghicit repede cine a scris-o.
Dane,
Mi-am amintit, tot cu acest prilej, de poezia ta cu facerea lumii care mi se pare fabuloasă, prin ceea ce previzionează (parcă ai știut atunci unde se va ajunge peste 40-50 de ani cu folosirea calculatorului, parcă ai fi bănuit că peste ani calculatorul va rezolva probleme pe care se credea că numai Dumnezeu le-ar putea rezolva). Și, dacă la 45 de ani de la scrierea acelei poezii elevii primesc temă de referat la limba română să o analizeze, sunt curios cum se va interpreta proza aceasta peste 40 de ani. Singura problemă ar fi dacă peste 40 de ani se va mai studia literatura română și dacă elevii vor mai face referate. Sper ca noi doi să fim sănătoși atunci (și, de ce n-am fi, dacă în 2060 vom avea doar în jur de 110 ani iar tu speri să ajungi la 160)!
Inițiat m-am gândit să-ți promit că, dacă va ajunge subiect de referat peste 40 de ani, îți voi da atunci o steluță... dar, pentru că totuși, nu sunt chiar sigur ce va mai fi cu mine, o pun acum!
Numai bine,
Cornel

Vă mulțumesc, domnule Tomescu, am reținut părerea dumneavoastră.
Aștept și opiniile altor „agoniști”.
Numai bine!
Cornel Rodean

Am citit toate episoadele postate până acum, după un obicei pe care mi l-am format în timp, adică am parcurs câte 2-3 o dată și am rămas uimit, în primul rând, de profunzimea cu care sunt analizate: evenimentele istorice, mentalitățile colective, viața satului din Mărginimea Sibiului, destinele personale ale unor eroi. Autorul, pe lângă rigoarea documentării, dovedește un mare talent de narator și, deși evenimentele erau dramatice, le tratează și cu umor de cea mai bună calitate. Au fost de-a dreptul „delicioase” secvențele cu bicicleta, cu lucrul la Arsenal și cu ciocanul pneumatic, cu țiganii din Prislop, cu parastasul de la Loamneș, cu „aventurile” ostașilor sovietici aflați în trecere prin sat.
Felicitări, din toată inima, domnule Tomescu!
Cornel Rodean

În opinia mea, cele trei fabule au fost postate în ordinea valorii lor.
Remarc, la prima, echivocul creat de formularea din final „trec pe zebră”. În mod inspirat și cu efecte umoristice s-a folosit polisemantismul la ambele cuvinte, luate separat, dar și la expresia în ansamblul ei (pe de o parte, „a trece pe” cu sensul de a traversa printr-un anumit loc, dar și cu sensul de a schimba ceva din regimul de viață, iar pe de altă parte, „zebră” ca element de reglementare a circulației, dar și ca animal). Totodată, lăudabil este faptul că, în plus față de morala finală, umoristică, din fabulă mai rezultă o morală, „serioasă”, cu trimitere la problema, de mare actualitate, a restrângerii habitatului natural al unor animale.
La a doua fabulă, care curge la fel de bine ca prima și se încheie tot umoristic, dar cu o ironie mai dură, problema este că, din ceea ce cunosc eu, în fabule ar trebui să se „atace” probleme universal valabile și nu cred că în toate parlamentele din lume se regăsesc urmași ai boilor.
Și a treia este drăguță, dar destul de „cuminte”, astfel încât nu pot să decelez elemente, nici foarte pozitive, dar nici negative.
Una peste alta, este o lectură plăcută și nici nu se putea altfel, dacă textul este semnat de Petru Ioan Gârda.
Numai bine!
Cornel Rodean

Mulțumesc domnilor Tomescu și Darie pentru lectură și cuvintele frumoase. Sincer să fiu, am postat acest text cu emoții, fiindu-mi teamă că, poate, prin „trimiterile sexuale” din morală, este prea vulgar. De aceea mă așteptam și la critici în acest sens, dar poate nu este târziu...
Numai bine!
Cornel Rodean

Stimată doamnă,
Am citit proza de mai sus, mi-a transmis niște sentimente destul de greu de explicat, m-a transpus într-o stare la fel de inexplicabilă, dar... mi-a plăcut!
Impresia este că am în față un fel de amintiri din copilărie povestite altfel... poate într-o cheie poetică, metaforizată. Și, pentru că am amintit de metafore, remarc „catifeaua pumnului” (foarte inspirată - mai ales în context - alăturarea a două cuvinte care duc la semnificații total opuse) și „larve cu ochii mieroși în perversitate”. Pe de altă parte, în opinia mea, „înflorea în neștire” strică puțin poezia textului.
Mi-a mai plăcut, la început, înșiruirea „purtând hainele pielea mersul sângele uitătura memoria strămoașelor”. Faptul că nu sunt virgule poate sugera foarte multe; eu am niște semnificații, dar mi-ar lua prea mult spațiu să-mi spun părerea. Oricum, mi se pare foarte deșteaptă ideea din punct de vedere stilistic. La fel de bine este pus micul fragment cu doamna care sesizează ceva despre cordonul pardesiului. Mi se pare o modalitate mai deosebită de a arăta cititorului că povestitorul vrea să treacă, pentru câteva clipe, cel puțin, de la vise (fantezii) la realitate.
Foarte interesant textul! Poate aș acorda și o steluță dar, oricum, mi-am permis prea multe...
Îi las pe criticii literari să se exprime!
Numai bine!
Cornel Rodean

Domnule Darie,
Despre cartea dumneavoastră prezentată acum în serial vreau să spun acum doar că m-a captivat aerul de „altădată” de „altă lume”. Faptul că acțiunea se petrece în vremi de mult apuse și în spații străine, oarecum, poporului nostru, dă lecturii un farmec aparte. Nici nu are importanță dacă țările, popoarele, locurile, războaiele din carte au existat cu adevărat și în forma prezentată de romancier. Același lucru pot să-l spun și despre „Adoris și Kromia”. Și totuși... din cărțile dumneavoastră rezultă că dragostea, cu bogăția ei de înțelesuri, sentimente și atitudini este universală, este aceeași, indiferent de epocă, de țări, de oameni...
Felicitări!
Cornel Rodean

Am citit cele 3 catrene postate de tine în ultima vreme legate de sărbătorirea diferitelor zile, ele sunt drăguțele, în opinia mea (cu un plus pentru prima, aceea cu educația și cu un minus pentru a doua, aceea cu blestemul). Nu o să comentez prea multe, dar vreau să spun că un confrate de-al nostru (Gheorghe Cireap din Cluj) a avut ideea de a face o întreagă carte umoristică, numai despre aceste zile. Adică, a luat, pe rând, toate zilele anului, a menționat pentru fiecare că... atunci se sărbătorește ziua mondială a... ziua europeană a... ș.a.m.d. (insistând mai ales pe zile mai „ciudate”), apoi a explicat istoria fiecărei aniversări (de când se sărbătorește ziua respectivă, de la ce eveniment se pleacă sau cine a avut inițiativa etc.) și, în final, a compus și niște catrene prin care ironizează „sărbătoarea”.
Încă o dovadă că subiecte pentru umor se găsesc din belșug.
Numai bine!
Cornel

Foarte interesant textul! Și original, în opinia mea, în condițiile în care de vreo 25 de ani încoace am citit o sumedenie de creații literare (satirico-umoristice, în general) în care se folosesc termeni „aiti”. Dar, mie nu mi se pare deloc a fi nici eseu, nici text filozofic.
Numai bine!
Cornel