Poezie
Peria și hârlețul
1 min lectură·
Mediu
O perie din sârmă oțelită,
fiind grozav de plictisită,
văzu pe lângă un coteț
un vechi hârleț
ce îi părea cam nătăfleț
și-atunci, știindu-i-se firea,
a început cu lingușirea
doar să se-amuze:
- Vecine, scuze,
dar văd că ești abandonat
și pe nedrept uitat,
deși arăți destul de bine,
iar dacă-o să mă lași pe mine
să-ți frec puțin rugina,
doar gospodarul o să poarte vina
de-a nu te folosi-n grădina
ce-așteaptă-a fi săpată!
- Îți mulțumesc, surată,
mă pregătesc nițel
și sunt al tău! răspunse el.
Așa că peria trecu la treabă
metodic, fără grabă,
încât hârlețul se văzu ca nou.
Dar, doar un bou
putea să creadă asta,
deoarece năpasta
căzu pe el a doua zi:
de cum în brazdă se propti,
pe loc se îndoi.
MORALA-i simplu de aflat:
să nu te-ncrezi în „periat”,
că de-ai o sculă veche, ruginită,
chiar de-i frecată și e lustruită,
se poate-ușor cu ea „s-o faci de oaie”
și-atunci când nu te-aștepți să ți se-ndoaie.
053696
0
Ceea ce mi-a atras, în mod deosebit, atenția sunt cele șase versuri ale moralei care fac trimitere nu doar la periajul descris, și extins, ci și, datorită imaginației, la multe altele.