Rodean Stefan-Cornel

Problema m-a preocupat (și mă preocupă) și pe mine, chiar doream să scriu și eu ceva mai elaborat pe această temă (nu-i de mirare, deoarece eu și prietenul Dan Norea ne asemănăm în multe privințe) de aceea îmi permit să spun, cât mai pe scurt, câte ceva:
1. În opinia mea, corectarea (perfecționarea, îmbunătățirea) unei epigrame trebuie să se facă astfel încât poanta din catrenul de la care s-a plecat să nu se schimbe, nici ca efect dorit și nici ca mecanism de realizare; în caz contrar, vorbim de construirea unei alte epigrame.
2. Asemenea exerciții de îmbunătățire a unei epigrame trebuie făcute doar cu epigramele proprii, sau în cadrul analizelor de cenaclu (prin extensie includem aici și site-urile care promovează epigrama și diversele întâlniri - formale sau informale - ale epigramiștilor). Sunt TOTAL ÎMPOTRIVA corectării catrenelor de către redacții sau de către antologatori. Adică în momentul în care s-a trimis o epigramă la o revistă, sau a fost selectată pentru o carte, NU ESTE CORECT ca ea să mai fie perfecționată, din foarte foarte multe motive, pe care nu le dezvolt aici (cu excepția unor probleme de ortografie, sau a unor greșeli care, în mod evident nu pot fi ale autorului, dar și în acest ultim caz trebuie discutat personal cu acesta, dacă se poate).
3. La un catren nu are rost să se mai muncească pentru perfecționarea prozodiei sau a altui element de construcție, dacă acesta nu are o poantă clară, bună și originală.
4. Este contraindicată, în opinia mea, repararea prozodiei, a limbajului, sau a construcției dacă în urma acestor operații se „diluează” poanta.
5. Rezultate slabe se obțin atunci când într-un colectiv se perfecționează o epigramă, se ajunge la o formă finală, dar autorul, neînțelegând întru totul cum s-a lucrat, mai schimbă el ceva, ca să-și pună mai mult „amprenta personală”.
6 . Efecte „catastrofale” se obțin dacă un „binevoitor” încearcă să perfecționeze o epigramă a cărei poantă nu a înțeles-o bine și nici măcar nu discută cu autorul ei.
7. În exemplul dat de Dan mai sus s-a ales spre exemplificare cea mai simplă variantă de perfecționare a unei epigrame, aceea în care se corectează prozodia prin eliminarea unor aritmii.
În opinia mea, de asemenea, ușor ar fi de corectat o epigramă cu mici probleme de topică, sau cu măsura versurilor prea mare. Nu este chiar atât de greu să se perfecționeze nici epigrama care are câteva cuvinte insuficient de sugestive, sau, în general, un limbaj neadecvat.
Dar, mult mai complicată este corectarea catrenului când este vorba de greșeli la rimă.
De asemenea, relativ greu se îmbunătățește o epigramă care are poanta plasată unde nu trebuie (de regulă „prea devreme”). Foarte greu se repară un catren cu idee de poantă bună, dar care nu este foarte bine pregătită.
Ar mai fi și altele, dar le las, poate, pentru alte ocazii și alte locuri de exprimare.
Numai bine, tuturor!
Cornel

Știam de la bun început că o carte de la Florin Rotaru nu mă va surprinde prea mult și așa a fost. Adică, am recitit cu mare plăcere epigrame și poezii pe care le știam, sau am citit pentru prima dată, dar cu aceeași încântare, altele.
Un lucru demn de remarcat, care pe mine mă preocupă de ceva vreme și care, deși mi se pare foarte important, nu prea își găsește loc prin dezbaterile umoriștilor, de care mi-am amintit citind cartea lui Florin, ar fi următorul:
În țară există multe cenacluri în titulatura cărora figurează cuvântul "umor", se tipăresc relativ multe reviste care își sun "umoristice", sunt foarte multe pagini de umor în diferite alte reviste, ziare, almanahuri, sunt foarte multe festivaluri și alte asemenea manifestări în denumirea cărora este și cuvântul "umor" ș.a.m.d. Și totuși, la o analiză atentă se observă că epigramele sunt tot mai puțin umoristice și mai mult satirice, au tot mai puțin ca efect râsul și tot mai mult zâmbetul (uneori scrâșnit) în colțul gurii, ca să nu mai spun de cele care efectiv te pun pe gânduri. Aceeași situație este și la poezia așa zis umoristică (de fapt, mai mult satirică). Nu este locul aici să nuanțăm cele două concepte ("umor" și "satiră") iar pe de altă parte, se știe, trăim vremuri care îndeamnă mai mult la teme politice și social-economice, față de alte perioade. Ei bine, în cartea lui Florin Rotaru, în mod evident predomină umorul curat, debordant, senin, ceea ce mi se pare lăudabil.
Felicitări!
Cornel

Toate mi-au plăcut foarte mult, în general, dar în mod deosebit remarc:
- toate au o morală asemănătoare, din punct de vedere al mecanismului de construcție, cu poanta epigramatică,
- la fiecare fabulă, mai sunt presărate câteva poante, de regulă bazate pe jocuri de cuvinte; mi-au plăcut cu deosebire: desaga a plecat dându-i plasă; aspiratorul e la curent și-i plin de aere când intră-n priză; toate "asocierile" dintre animale de la ultima.
Felicitări!

Salutare, Nae Bunduri!
Onorat de vizită, mulțumesc pentru aprecieri!
Cornel

În opinia mea, prima temă a fost grea, iar a doua aproape imposibilă, dar și datorită acestor elemente, se vede cine are bască (pardon, valoare). De la început te felicit, Nelu, pentru că ai reușit să scoți (din bască) 6 epigrame (eu nici măcar nu m-am străduit, dar recunosc aici că la prima temă aș fi făcut, poate, o epigramă bunicică și două slăbuțe, iar la a doua nu știu dacă reușeam ceva). Primele două de la prima temă mi se par foarte bune, iar prima de la tema a doua este, tot în opinia mea, remarcabilă prin mesaj. Din păcate, celelalte sunt mai slabe, iar despre ultima nu pot să spun decât că ideea care a stat la baza ei mai bine o lăsai ascunsă sub bască...
Numai bine!
Cornel

Salutare Sorinele,
Primul vers nu-mi prea place din cauza lui "mic cu mare", SPER(că)MÃ-nțelegi!
Numai bine!
Cornel

Laurențiu,
Mulțumesc, dar titlul comentariului tău... (vezi titlul la al meu, cel de acuma).
Dane,
Referitor la sfatul de a dezvolta lucrarea, politicos ar fi să spun „Mulțumesc pentru idee, o să mă mai gândesc.”, dar nu prea cred...
În legătură cu acea posibilă carte, din care eu aș fi scris deja capitolul despre prozodie, repet ceea ce am spus de nu știu câte ori:
Acele articolașe, intitulate „Învățăm împreună” nu au fost și nu sunt „lecții” ci, în cea mai mare parte, ele reprezintă doar simple note de studiu (adică ce mi-am extras eu de prin alte locuri). Contribuția mea a fost doar de stabilire a temelor, de grupare, de sistematizare și de prezentare a informațiilor, astfel încât să fie mai ușor accesibile și utile începătorilor în abordarea versificației „în stil clasic”. Dar, insist, nota de originalitate a lor este foarte mică. În concluzie, te trimit și pe tine, respectuos, la titlul comentariului meu.
Nelu Gârda,
În mare parte, ceea ce i-am răspuns lui Dan este valabil și pentru tine.
Despre punctul acela de după „Mircea”, îți spun sincer, de regulă lucrez atent, dar efectiv eu nu l-am văzut (este posibil să nici nu fi fost acolo unde m-am documentat eu). Dar, poate mai bine așa, că dacă îl vedeam nu știu dacă mai dădeam exemplul respectiv (:)). Vorbind serios, am înțeles ce mi-ai spus, dar eu nu sunt convins sută la sută că epigrama este mai bună cu acel punct. Nu mai argumentez, că mi-ar lua prea mult timp și iar m-ar mai trimite cineva (în glumă, bineînțeles, ca și tine) la doctorat...
Liviu Gogu,
Încântat de interesul manifestat și de progresele evidente făcute în ultima perioadă. Succes în continuare!
Tuturor, mulțumiri și numai bine!
Cornel

Acuma, corect față de tine ar fi să pun acel punct, dar ar fi incorect față de Eugenia Reiter (mulțumim, încă o dată, doamnă, pentru interesul față de problemele epigramiștilor), care a trecut textul la "Recomandate" și, dacă fac modificări la el, se pierde recomandarea, din câte știu eu.
Cornel

Mulțumesc, Vali, pentru lectură, pentru completările pertinente și pentru felicitări. Sper ca articolul să fie și util, mai ales pentru începători.
Numai bine!
Cornel

Am citit cu atenție tot textul, am admirat și fotografiile și am observat o mică schimbare de stil la cronicar. Dacă până acum, la late cronici, poantele erau presărate din loc în loc, acum ele sunt prezente aproape la fiecare frază, parcă se vede chiar o grijă, ca nu cumva să treacă prea mult, până urmează alta. Nu mai comentez acest aspect (se pare că sunt și avantaje și dezavantaje), pentru că, oricum ar fi, citind o cronică semnată Dan Norea te informezi foarte clar cu ce s-a întâmplat la evenimentul respectiv, îți completezi cultura generală și te amuzi, în același timp.
Da, mi-a plăcut, este un text valoros (aceleași considerații și despre partea a doua)
Cornel

Da, în opinia mea este o poantă bună, cu o "întorsătură" bine gândită, adică la sfârșitul versului al treilea credem că proaspătul divorțat se referă la hârtia-certificat de căsătorie, dar în final vedem că motivul divorțului a fost teancul de hârtii (bancnote) al iubitului. Cred că se mai putea lucra la primele două versuri. Pe de o parte, la începutul catrenului, "Cum am ieșit" are sensul de "imediat", deci nu mai era nevoie de "la țanc". Apoi, ultimele două versuri sunt formulate pe un ton hotărât, adică divorțatul nu s-a deșteptat "nițel", ci total (aici este o contradicție). De discutat și dacă nu era mai potrivit "amantul ei" în loc de "iubitul ei".
Părerea mea, bineînțeles!
Numai bine!
Cornel Rodean

Bine ați revenit pe "Agonia", domnule Bodea!
Din păcate, am o mare nedumerire, citind acest catren.
În primul rând, nu se înțelege "în care parte" vă situați. După moartea personajului respectiv s-au scris multe lucruri, unele evident laudative, altele exact împotrivă; le-am înțeles pe toate, chiar dacă nu am fost de acord cu unele excese. Dar, în cazul catrenului de față nu se știe dacă este un epitaf-madrigal, "pe bune" (fără poantă, caz în care nu are ce căuta încadrat ca "epigramă"), sau este o ironie. Bine, bine, mi s-ar putea răspunde că tocmai echivocul situației ar fi poanta, dar eu nu deslușesc, totuși, mecanismele vreunei poante, că nici ironia care ar putea fi bănuită nu este prea bine conturată. Și apoi, de unde până unde, fiecare dintre noi mergem în lumea cealaltă cu scopul de a ne îndeplini un vis? Se pare că versul al doilea este "de umplutură".
Oricum, a "însufleți Paradisul" reprezintă o figură de stil poetică, în opinia mea, iar prozodia catrenului mi se pare bună.
Numai bine!
Cornel Rodean

Da, am înțeles încă o dată care este spiritul haikuului: în câteva cuvinte ni se prezintă o imagine decupată din natură (bine surprinsă de autor) și apoi cititorul se lasă pradă atât impresiei de moment cât și imaginației ulterioare...
Trec peste aspectele tehnice ale construcției, mă voi referi doar la ceea ce mi-a plăcut din imaginile prezentate.
Primul tristih îmi transmite optimism, speranță și nu întâmplător, deoarece pentru mine primăvara și vara sunt anotimpurile speranței. Foarte potrivit, în context, jocul de cuvinte "urcă"-"căzătoare". Excelentă imaginea stelei care ajunge la suprafața lacului nu pasiv, prin simpla proiecție a luminii lunii (sau a altui astru) de sus în jos, ci dimpotrivă, prin efort, prin urcare, prin renaștere (a fost "căzătoare", dar și-a revenit din propria cenușă, ca o pasăre Phoenix).
Al doilea haiku de asemenea cuprinde două cuvinte foarte bine prinse în context ("uitată"-"stinge"). Inițial am avut impresia că planurile nu sunt chiar opuse, dar, de fapt, aici este cheia pentru a sesiza farmecul tristihului: o ceșcuță de cafea, de multe ori este "uitată", tocmai pentru a mai savura un pic din ea mai târziu, în timp ce steaua s-a stins definitiv...
Al treilea tristih este mai apropiat de senryu, prin omonimia subînțeleasă ("stea"-astru, "stea"-campioană, vedetă etc).
Mi-au plăcut foarte mult toate și risc (nemaivăzând aici și alte comentarii, ale specialiștilor în haiku) acordând o stea. Sper că nu am încălcat regulamntul; dacă da, nu mă supăr să fie retrasă.
Numai bine!
Cornel

Nu am comentat de multă vreme pe "Agonia", așa că mi se pare firesc să încep cu prietenii (întâi colaboratorul cel mai apropiat), că ei nu se supără din cauza observațiilor critice.
Teme grele, în opinia mea: prima că pare destul de ciudată și greu se pot obține poante bune corelându-se ambii termeni ai sintagmei din temă ("bilete" și "papagal"); a doua, exact din motiv contrar, acela este o temă aparent banală, că s-a scris foarte, foarte mult despre nas și este greu să găsești piste nebătătorite.
Pe scurt:
1. Impactul (efectul) poantei: cel mai mult mi-a plăcut prima, apoi a doua.
2. Originalitatea poantei: tot primele două mi se par mai bune.
3. Mesajul transmis: mi se pare că trei dintre ele au mesaj clar, destul de puternic ancorat în realități; a treia, aceea cu mucul, are, în opinia mea, ori un mesaj mai puțin semnificativ, ori unul insuficient de clar.
4. Respectarea temei: foarte bine la toate patru.
5. Pregătirea poantei, construcția generală a catrenului: foarte bine la primele două epigrame, la a treia construcția mi se pare puțin "alambicată" (primele două versuri mai puteau fi lucrate și "motivele" de fapt este unul singur), la a patra cred că ar fi trebuit evitat cuvântul "fraier" din primul vers (diminuează poanta finală).
6. Prozodia fără probleme deosebite.
Una peste alta, un grupaj bun, în general, în opinia mea!
Felicitări și succes mai departe!
Cornel

Domnule Diaconescu, mi-ați făcut o frumoasă surpriză, mulțumesc! Vă spun și cât am lucrat la parodia de mai sus: la primele două strofe - foarte puțin, la ultimele două - foarte mult.
Numai bine!
Cornel Rodean

Mai citește o dată comentariul meu și vezi că eu nu am afirmat că Pompierii ar avea alt număr de apel, dimpotrivă. Tocmai asta era problema: din câte știu eu nu se mai poate suna direct la ”Pompieri”, așa cum afirmi tu în versul al doilea, ci suni la 112, spui care-i problema și acolo la dispecerat se hotărăște dacă trebuie să se trimită Salvarea, Pompierii, Serviciul de Descarcerare ș.a.m.d.
În fine, la celelalte ”răutăcisme” nu răspund...
Numai bine!
Cornel

Foarte frumoasă a doua epigramă, are o logică imbatabilă, iar umor și ironie... cât cuprinde! Păi chiar așa: noi nu umblăm cu jumătăți de măsură!
Și prima are o găselniță interesantă: șut-lovitură de la 11 m (adică, ”de pedeapsă”). A treia are poanta bună, dar peste ceva timp, când nu se va mai vorbi pe la DNA și prin presă de plasa cu bani a doamnei Udrea (sau a altcuiva, scuze, nu știu exact), catrenul va părea doar o constatare.
Per global, foarte bun grupajul, toate catrenele la temă și corect construite cu un mare plus la a doua și un mic minus la a treia.
Felicitări!
Cornel

De discutat încadrarea la temă!
La tema „Dacă nu curge pică”, eu înțeleg așa: ori realizăm o poantă în care apar (în diferite jocuri de cuvinte, cu diverse înțelesuri ș.a.m.d.) cuvintele ”curge” și ”pică” ori un catren care chiar dacă nu cuprinde nicunul din cuvintele zicătorii respective, are ca tâlc afirmația despre care vorbim. La primul catren de mai sus, cuvintele cheie nu sunt prezente, iar tâlcul final nu ar fi că parlamentarilor ”le pică” ceva (adică puțin) ci, dimpotrivă, ”le curge” bine, din moment ce ies cu conturile pline. Eventual eu aș fi dat alt titlu catrenului, ceva în genul ”Unora doar le curge din greu”. La al doilea catren legătura cu tema mi se pare puțin forțată (”toarnă” cu aluzie la ”curge”?).
La tema adoua, în opinia mea, la fel ca la prima, ori facem jocuri de cuvinte în care apar și ”sfert” și ”academic”, ori atacăm o situație în care este vorba de o întârziere. La ”Statistică” nu văd nici prima situație, nici a doua. Ultimul catren eu spun că este sută la sută la temă, iar poanta folosește un mecanism foarte interesant, ”jucându-se” cu două cuvinte ușor sinonimice, dar foarte bine poziționate în context (fraier-prost).
Cam atât!
Ca de obicei, pentru a-mi spune părerea despre unele chestiuni discutabile și care interesează pe mai mulți, m-am folosit de catrenele unui prieten, care nu se supără.
Numai bine!
Cornel

Mie primele două mi-au plăcut mai mult, prima pentru jocul de cuvinte ”sfert de oră-sfert de ziuă”, dublat de ironia dusă către sarcasm (adevărată întru totul, din păcate, și valabilă în multe alte domenii) că românii suferă, dar acceptă în mod ultramasochist situația, iar a doua pentru umorul ei, realizat printr-o exagerare a unor apucături femeiești, unanim recunoscute. A treia epigramă prea aduce a ghicitoare (atenție că lipsește liniuța de unire la ”Și-atunci”), iar a patra este bine construită, bazată pe un mic paradox rezultat din cele două planuri opuse (a munci - a cerși), dar destul de ”cumințică”.
Oricum, grupajul, în ansamblu, la să o bună impresie.
Numai bine!
Cornel

Mi-a plăcut că ai respectat principalele motive ale poeziei originale, iar poanta de final este foarte bună și de actualitate, chiar dacă nu este surprinzătoare, având în vedere titlul și repetarea îndemnului în strofele 2 și 3. Interesantă întoarcerea din sensuri a lui ”zi”! Lăudabilă realizarea de a menține toate rimele și, în plus de a păstra chiar cuvintele din final la majoritatea versurilor. Cred că mai puteai lucra la versul ” Strângându-ți dubioasele strânsori”.
Cam asta ar fi!
Numai bine!
Cornel