Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articolebooks

Umor la rotisor - Florin Rotaru

2 min lectură·
Mediu








A apărut, în sfârșit, volumul mult așteptat de toate soacrele, nevestele, amicele, de toți colegii care-și pierduseră răbdarea cu acest epigramist sadea care lua tot caimacul pe la concursuri – Florin Rotaru.
Vorba aia: mai bine mai târziu decât alandala.
După cum vedeți, este deținătorul unui nume frumos ca o ploaie de toamnă. Și a mai avut parte și de o lansare pe cinste, de poze pe pagina întâi prin ziare, tot tacâmul. Și mai e și mândru de lucrul ăsta.
Volumul, într-o grafică excepțională, este ilustrat de Costel Pătrășcan și a primit cuvântul înainte de la George Corbu. Editor – Valentin Ajder.

Cele 190 de pagini de epigrame și poezii umoristice și-au făcut apariția la Editura Eikon. Colegii de breaslă și amicii nu au fost uitați, se pot regăsi printre șarjele aproape amicale. Eu încă aștept să mă bage și pe mine în seamă. La următorul.
Una peste alta, mă mulțumesc cu volumul primit acum vreo 10 zile și cu dedicația.





Din prefață - À la guerre comme à la guerre
„Ofițerul Florin Rotaru s-a alăturat cohortei de epigramiști autohtoni, ținând să dovedească nu doar că armata e cu noi, epigramiștii, cum a fost în 21-22 decembrie 1989 alături de poporul revoltat, ci și printre noi, efectuând un serviciu social sui generis, căruia îi oferă suportul literar adecvat, „punând la bătaie” armele specifice: satira și umorul.
Apărut în ultimul deceniu, afirmându-se constant prin participarea la concursurile și festivalurile naționale de umor și epigramă unde, cel mai adesea, se numără printre câștigători, primind și un prestigios premiu de creație din partea U.E.R., ele este unul dintre reprezentanții cei mai dotați ai noului val de spadasini inaugurat odată cu noul secol și mileniu. Activând cu succes în Cenaclul Umoriștilor Buzoieni „Nicolae Grigore Mihăescu – Nigrim”, el s-a afirmat și în cenaclul virtual agonia.ro. Natural, el se simte atras nu numai de epigramă ci și de alte specii literar-umoristice pe care le frecventează cu deosebit succes, cum se poate constata din rondelurile, fabulele și sonetele de la finalul volumului scrise în registru comic.”

- George Corbu -


photo florin3_zpsxxdef0j5.jpg

01716
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
345
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugenia Reiter. “Umor la rotisor - Florin Rotaru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2015/10/umor-la-rotisor-florin-rotaru

Comentarii (17)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@florentina-loredana-dalianFD
Distincție acordată
Felicitări, Florin, mai întâi că te-ai hotărât, apoi, pentru că ai scos o carte care merită să stea în orice bibliotecă! În plus, la o editură ce-și respectă și promovează autorii, lucru rar în zilele noastre.
Frumoasă prezentare, Eugenia!

Pun și aici catrenul dedicat lui Florin și „fățuit” cu ajutorul lui, ca răspuns la epigrama de pe copertă:

”Am scris această carte de umor,
Că, poate-așa, devin nemuritor
Și sper dorința mea să se-mplinească,
Dar, oare, Moartea știe să citească?”
(FR)

Pentru „aceea” mult mai bine-ar fi

Să nu cunoască-o boabă a citi;

Căci, de-ar citi volumul într-o doară,

Sărmana Moarte mi-e că o să moară.


sau, în varianta Rotaru:


Pentru Moarte-n sine, mult mai bine-ar fi

Dacă nicio boabă n-ar putea citi,

Că, dintr-o greseală, de ți-ar citi cartea,

O să iși dorească să o ieie Moartea.

:)
0
@sorin-olariuSO
Sorin Olariu
La cât mai multe!

0
@garda-petru-ioanGI
Distincție acordată
Gârda Petru Ioan
Cu ajutorul meu, în bună parte,
Și-al altor scriitori ce au umor,
Te-ai învârtit și tu,-n sfârșit, de-o carte…
Abia aștept s-o ard la rotisor!

Multe cărți de umor apar, și mai bune, și mai rele, dar sunt convins că asta e una de referință. Florine, îți urez să ai sănătate și timp, pentru a ne răsfăța în continuare cu umorul tău... special.

Cartea lui Florin...
O voi roti un ceas, cu bucurie -
Imaginându-mi că-l rotesc pe el -
Dar cu păreri de rău pentru hârtie
Și pentru osteneala lui Costel.
0
@dan-noreaDN
Distincție acordată
Dan Norea
Florin, era și timpul să te oprești din scris și să mai și tipărești! Și mai lasă naibii concursurile! :)


Având migrene, unui cititor
Îi dă rețeta însuși Esculap:
Umorul să-l pârliți la rotisor
Iar autorul idem... la proțap!


Felicitări și la mai multe!

0
@florentina-loredana-dalianFD
Văd că v-ați pus pe Florin, care cu rotisorul, care cu proțapul :)

Ați dat în bietul autor,
(Invidia v-a năpădit),
Ce să pârliți la rotisor,
Când el, și-așa, e un pârlit?

0
@chitul-grigoreCG
Distincție acordată
Chitul Grigore
Vor să te ardă ca pe rug
Confrații-n scris, cu tot umorul,
Așa că nu mai stau și fug
Și-aduc în grabă... stingătorul!

Felicitări!
“ Umor la rotisor “ este cu siguranță o carte care apetisanată, pe care abia aștept s-o devorez!
0
@ottilia-ardeleanuOA
Distincție acordată
Ottilia Ardeleanu
Florine,
ce să mai râd și eu de de tine
când tot hazliul ăsta de popor
te vrea cu orice preț la rotisor!

Conținutul pare apetisant :)se vede din exterior :)!

Felicitări!
0
@florin-rotaruFR
Florin Rotaru
Vă mulțumesc pentru cuvintele de apreciere, Niei pentru semnalare și evidențiere, Loredanei pentru susținere și insistența cu care m-a bătut la cap să scot cartea aceasta, celorlalți prieteni: Dan, Sorin, Petrică, Grigore și Ottilia, care au comentat mai sus.
Dacă n-ar fi cartea mea, Ottiliei i-aș mai spune să nu se ia întotdeauna după exterior. Așa a făcut și nevastă-mea când s-a măritat cu mine, și dacă-o întrebi acuma... :)
O zi frumoasă vă doresc, în ciuda vremii și a vremurilor.
0
@nicolae-bunduriNB
nicolae bunduri
...nu trebuie să le mulțumești celor care te-au citit ci celui de Sus care ți-a dat acest har. Ți-am citit opera și pot spune că ești foarte bine venit în lumea epigramei. Am putut remarca, inteligență, ironie,autoironie, calități poetice etc. Am mai remarcat la tine un deosebit talent de duelgiu rafinat, subtil sau uneori chiar direct, dar nu cu tente vulgare. Îți voi da o stea dar cu unele sfaturi amicale. La următorul volum, ceva mai...non multa...Dar revin și spun că în mare parte ai scris lucruri faine, motiv pentru care îți dau de la mine o *
0
@dan-noreaDN
Dan Norea
...n-ai uitat nimic? :)
0
@ion-divizaID
Distincție acordată
Ion Diviza
„Armata e cu noi”, ne-ncurajează Corbu,
Și toată Agonia se strânge intrigată;
Surzit de aclamații, mă bag și eu ca orbu
Și ce să văd: Florine,ești bun de tras pe Roată!


Felicitări pentru volum, l-am și citit, parțial,... dar asta nu-i pentru presă :)
0
@ioan-toderascuIT
Distincție acordată
ioan toderascu
Sunt convins că „umorul la rotisor” propus de Florin este foarte delicios, dat fiind că am mai „gustat” ceva mostre de-a lungul ultimilor ani.
Sincere felicitări, Florine, pentru acest prim pas spre nemurire și multe creații reușite în continuare, spre bucuria celor ce îndrăgesc umorul!

Ce grad, oare, vei avea / Dacă-ți dau și eu o stea?
0
@florin-rotaruFR
Florin Rotaru
Nae, o apreciere din partea unui epigramist de valoarea ta, cu atât mai mult cu cât, din câte știu eu, nu ești foarte darnic cu laudele, valorează cel puțin cât un premiu câștigat la vreun concurs. Voi ține cont de sfaturile tale, așa cum am făcut întotdeauna.

Ion Diviza, mulțumesc pentru felicitări, mai ales că l-ai și citit parțial (volumul). Mai bine îți dădeam unul citit gata :D

Todo, sper să ne revedem cât de curând, să te pedepsesc și pe tine cu o carte. :)

Vă mulțumesc!
0
@nicolae-bunduriNB
Distincție acordată
nicolae bunduri
Uitasem o(*)pe care i-o dau acum în baza celor spuse mai sus
0
@elena-marcuEM
Elena Marcu
Talent, vervă, subtilitate și umor din plin. Caricaturile sunt pe măsură, excepționale! Felicitări, Florin, și mulțumesc pentru ocazia de a te citi și de a descoperi o carte bună de luat la ochi și la suflet.:) Bună de ținut aproape, de recitit și răsfoit în momentele de încurcătură, salvatoare!:)
0
@rodean-stefan-cornelRS
Distincție acordată
Știam de la bun început că o carte de la Florin Rotaru nu mă va surprinde prea mult și așa a fost. Adică, am recitit cu mare plăcere epigrame și poezii pe care le știam, sau am citit pentru prima dată, dar cu aceeași încântare, altele.
Un lucru demn de remarcat, care pe mine mă preocupă de ceva vreme și care, deși mi se pare foarte important, nu prea își găsește loc prin dezbaterile umoriștilor, de care mi-am amintit citind cartea lui Florin, ar fi următorul:
În țară există multe cenacluri în titulatura cărora figurează cuvântul "umor", se tipăresc relativ multe reviste care își sun "umoristice", sunt foarte multe pagini de umor în diferite alte reviste, ziare, almanahuri, sunt foarte multe festivaluri și alte asemenea manifestări în denumirea cărora este și cuvântul "umor" ș.a.m.d. Și totuși, la o analiză atentă se observă că epigramele sunt tot mai puțin umoristice și mai mult satirice, au tot mai puțin ca efect râsul și tot mai mult zâmbetul (uneori scrâșnit) în colțul gurii, ca să nu mai spun de cele care efectiv te pun pe gânduri. Aceeași situație este și la poezia așa zis umoristică (de fapt, mai mult satirică). Nu este locul aici să nuanțăm cele două concepte ("umor" și "satiră") iar pe de altă parte, se știe, trăim vremuri care îndeamnă mai mult la teme politice și social-economice, față de alte perioade. Ei bine, în cartea lui Florin Rotaru, în mod evident predomină umorul curat, debordant, senin, ceea ce mi se pare lăudabil.
Felicitări!
Cornel
0
@florin-rotaruFR
Florin Rotaru
nu pot decât să mă bucur că ați găsit umorul nu doar în titlul cărții. Cred că e de bine. Măcar prin caricaturile lui Costel Pătrășcan, și tot m-am asigurat de o porție de zâmbet servită cititorilor :)

Vă mulțumesc pentru cuvintele de apreciere și pentru felicitări.
0