retras

Mie îmi place, chiar mi s-a părut o declarație d edragoste extraordinară :))
Acum serios. De ce nu încadrați la texte umoristice? Poate că e și acesta un motiv pentru care se afșă în Atelier. Un text super, oricum :))
Felicitări.

Raul.

O poezie care, așa cum semnala și Doru Dorian David, are un ritm extraordinar. Poezie de seară de mai, stropită cu vin roșu, cu dragoste și cu dorință. Cred că poemul acesta are aerul de romanță adevărată. Felicitări.
(Îmi pare rău că sunt în stare să spun doar atât, dar chiar nu cred că mai e nimic de spus. Superb)
O stea imaginară las și eu aici. Poate chiar două, trei.

Ce ar fi de înțeles dintr-un dicteu din moment ce este un act care nu se supune logicii, nu este un act rațional, nu unul conștient ci unul subconștient? Poate că nu ai înțeles tu ce înseamnă dicteu. Și îți zic sigur. Ãsta nu e dicteu. E o înșiruire de cuvinte care spune ceva pentru tine și pentru persoana cealaltă.
“irațional și ilogic, găsit pur în stare onirică” - așa îl definea E. Lovinescu.

Un dicteu constă în punerea pe foaie timp de vreo...15 minute să zicem...a tuturor gândurilor care îți vin în minte. Propoziții, fraze celebre, cuvinte fără legătură, absolut tot. Cenzura e interzisă. Să dorești să spui ceva cu acel dicteu ... nu are rost. Dicteul poate fi făcut de o singură persoană, asta dacă nu posezi un creier comun cu altcineva. Orice altă încercare de \"dicteu în doi\" e doar expresia dorinței de a înfăptui ceva împreună cu persoana de lângă tine. E un joc în doi, mai degrabă.
Probabil că ați zis fiecare câte un cuvânt, pe rând. Pentru că e destul de neobișnuită alăturarea unor termeni apropiați ca: \"Bec, veioză\" ; \"noapte, lună, stele\", \"doi, unu\", \"doi în unu, cafea\", etc. Deci, încă o dată zic. Ãsta nu e dicteu în accepția psihologică a cuvântului. E o înșiruire de cuvinte obținută de două persoane. Atât. Și îți zic că nu are rost să îl publici pentru că, după mine, nu are niciun fel de valoare. Dacă are valoare sentimentală, lipește-l pe perete și atât.
A. Și dacă ai impresia că cineva nu înțelege ceva, încearcă să îi explici cum stă treaba. Poate n-am înțeles eu. ;)Și nu uita. Astfel de comunități sunt făcute pentru posibilitatea de a fi criticat. Asumă-ți și asta.
Vei crește.

Raul.

Dicteul automat e, cred, un exercițiu necesar oricărui scriitor. Dar... ăsta nu prea arată ca un dicteu. De asemenea, nu știu cum ați făcut voi dicteu în doi..dacă asta ați vrut, într-adevăr, să faceți...Mă rog. Oricum, nu e un text de publicat pe un site. De fapt, nu e un text, ce mai...
E un exercițiu și atât.

îmi place mult textul acesta. Se simte bine cizelat acest naturism senzual care se săvârșește într-un albastru viu.
M-a deranjat puțin repetiția lui \"cum\" pentru comparații. Știu că este un fel de marcă a dumneavoastră, dar aici cred că e puțin prea mult.

Mi-a plăcut. :)

Sunt perfect de acord cu antecomentatorii mei. Sunt total de acord cu Alex Ștefănescu. Da, este într-adevăr minunat că reușiți să scrieți în altă limbă decât cea maternă.
Felicitări. Să vă fie volumul acesta pasăre pentru viitorul zborului.

Un poem care reușește să trateze timpul într-un fel foarte...suprarealist. Mi se pare puțin ieșit din context soarele înjunghiat, dar are și el rolul lui acolo. Atmosferă poetică are, cursivitate are, idee are, coerență are, emoție are. Are cam tot ce cred eu că are nevoie un text.

Prima strofă, cu cele două versuri izolate seamănă perfect cu clepsidra despre care vorbiți acolo. Nu știu dacă asta a fost intenția, dar mie așa mi s-a părut. În plus, tăieturile chiar dau impresia nisipului care curge.
La prima lectură mi s-a părut deranjantă simetraia aceasta, dar acum mi se pare superb..:)
Apoi, în afară de ultimele două versuri, discursul poetic își pierde naturalețea, imaginile mi se par prea \"nelegate\" una de cealaltă. Poate că nu am înțeles cum tebuie.
Oricum, un poem care îndeamnă la meditație. Un poem frumos.

Raul.

Îndrăznesc să spun că e o poezie excelentă. Nu vred că exagerez. Eu aș zice că poezia asta, cu puterea de a \"lua de gât\" poate fi tocmai poezia așteptată.
Oare va veni la vreunul din noi poezia aceea cu adevărat, totuși? Sau nu o vom recepta niciodată așa cum e? Dacă poeziile acestea sunt așa doar pentru ochii celorlalți?

Eu aș vedea ultimul vers așa:
\"din ei am de gând să modelez un dumnezeu \".
poate se îndepărtează de imaginea dumneavoastră, dar mie mi se pare una dintre cele mai fericite variante. Adică... parcă văd toți oamenii întâlniți ieri, oameni de plastilină, zbătându-se și îndoindu-se, pentru ca în final să creeze un dumnezeu ca o bilă uriașă din plastilină.

Cu stimă,

Îmi place foarte mult titlul, cred că e chiar foarte foarte bun. Se potrivește și în contextul poemului, în contextul jocului de-a viața, dacă îmi permiteți. (nu știu cât e de fericită interpretarea asta).
Mai cred că finalul, cu acel \"populez\", face notă discordantă față de restul textului, dar poate e impresia primelor lecturi...
Oricum, e un text frumos, îmi dezvăluie o realitate de hârtie (sau de carton) puțin mototolită, dar care există.

Raul C.

la Mulți Ani, să fie pasărea asta neagră cât mai (aici e greu să găsesc un cuvânt. profundă, liniștită, cuviincioasă? ), iar primăverile pe care le fură să le regăsiți în pace și să le furați la rândul dumenavoastră una câte una, să le păstrați în ochii păsării albe.

Raul C.

La Mulți Ani!
Să aveți o aniversare plină de căldura și de liniștea Paștilor. Să vă găsiți (și) de aici încolo drumul cel mai bun și să îl faceți și cel mai frumos! Și atunci, golul din mijloc va fi liniștea cea frumoasă și plină.
Sper că poeziile dumneavoastră ne vor fi aproape mult timp de acum încolo.
Cu drag,

Raul C.

Super-text. Îmi place mult, vin târziu pentru a comenta, deși m-am mai oprit de câteva ori asupra lui.
Dureros de adevărate amintirile care vin uneori proaspete și puternice. Remarc luciditatea cu care e scris poemul.
Îmi place mai ales sarcasmul din ultima strofă.

Felicitări, un poem bun.

Raul C.

După mine, singurul minus al poemului, sau poate cel mai mare, este strofa a 4-a. Cele două versuri se îndepărtează oarecum de la starea poetică generală pe care ai alimentat-o cu grijă până acolo și care ar fi trebuit să atingă un punct maxim în zona aceea.
În rest, îmi place că ai scris sincer și asumat.
Ciudat fel de a zice te iubesc, nu? Toate aceste \"dar\"-uri... \"Te iubesc, dar ca pe un frate. Ba nu, ca pe un prieten bun. Ba nu, mai mult decât atât. te iubesc ca pe un străin. Străinii îi iubesc cel mai mult\"...și așa mai departe.
Finalul este ca o cafea amară care face mult bine dimineața. Ca o trezire la realitatea supărătoare dar necesară.
Mi-a plăcut.

Raul.

ca de obicei, poemele Adrianei Lisandru punctează prin concretețea imaginii, prin sinceritatea discursului, prin sângele rece cu care poeta se transcrie (?) în poezie. Poem de zile mari. Binecuvântată fie primăvară cu asteniile ei, cu inspirația ei.
Euterpe s-a împrietenit cu Adriana Lisandru.
Încă o stea, de la mine. :)


!

Raul C.

imagini puternice, vii, personale, asumate. Un poem cât o lacrimă așteptatp d emult timp. Finalul este de milioane. Felicitări!
\"mă proptesc în fața oglinzii
și mă privesc cum mi se usucă pielea\"
(poate al doilea \"mă\" de aici e în plus)
Prima strofă și ultima (plus versul final) sunt preferatele mele.

Raul C.

eu văd aici chinul poetului de a da drumul cuvintelor vii și pline de carne de poezie. Când moartea îl privește în ochi tot chinul acesta este în zadar, pentru că poezia rămâne în potență și atât.

are un aer de măreție de neexplicat poemul acesta. Mie îmi place mult cum e construit, îmi place starea (aproape) suprarealistă. Când am citit prima dată mi s-a părut că seamănă cu o oglindă spartă, făcută cioburi și reconstruită. Oglindirea realității personale în acest univers imperfect, dar sincer, revelează adevăruri, este (poate prea mult spus, e adevărat) expresie a catharsisului.

Cristina, atenție la semnele de punctuație. Înainte de ele NU se pune spațiu, după da!
eu nu sunt de acord, nu e bine mereu. Binele adevărat e foarte rar. Dar finalul acestei personale îmi place. Da, poate că atunci când nu e bine, sau atunci când plângi, e bine totuși pentru cei care te văd. Pentru că înțeleg mai bine ce au și ce trebuie să prețuiască. Da, oamenii care încă mai pot să plângă sunt frumoși. Nu numai în exterior.