Întruparea fericirii și a nefericirii

Ca un nou Pygmalion, eul poetic este în ipostaza unui căutător al formelor ideale, contrariile trecând una în cealaltă, într-un discurs poetic oarecum controlat de luciditate, dar și lăsându-se în voia jocului poetic. Cred și eu că finalul este prea explicativ, deși se cerea subliniată antiteza compozițională. Dar cred că fără ultimele patru versuri nu s-ar pierde intenția creatoare, lăsându-se o anume deschidere.
În rest, este vizibilă intenția ludică și ridiculizarea unor realități. Umorul, voluntar sau nu, subzistă în versuri cum ar fi: \"din dorință i-am făcut blugi/ din luciditate ochelari/ să vadă obiectiv și clar realitatea/ din voință pantofi/ să pășească peste mocheta prăfuită a blazării\" (aici e măiestria!); \"pe sân i-am tatuat chipul meu/ pentru a nu uita nicicând/ cine-i este creatorul\" etc.
Oricum, este un text bun, în ciuda finalului mai puțin realizat. Poate că autorul va reveni pe text.