Grimm Love Story este un film din 2006 al regizorului Martin Weisz, inspirat de cazul Meiwes. Armin Meiwes și Jurgen Brandes au șocat Germania și restul lumii în 2002, când opiniei
the ones
which, cursed, forever dwell
far from the shores of the known world,
sunk in the deepest pits of hell,
both young and old,
may once
recall the touch of their
immortal stare
from the beyond,
Lui și-a mai comandat o bere, iar pe mine m-a întrebat ce mai vreau, așa că am mai luat și eu încă o apă tonică. Părea dărâmat. Sau, mă rog, aproape dărâmat. Ne cunoșteama din școală. Nu se
”spoilers alert”
S-ar putea să pară neverosimil, dar e pentru prima dată când vizionez un film 3D. Și asta pentru că 3D-ul nu mi sa părut niciodată a fi ceva deosebit, ba dimpotrivă, de la bun
măcelul și măcelăria
rigor mortis în Măcelăria
cu zidurile de porțelan pătate
de cărnurile atârnând însângerate,
emanând discret, dar obsedant, furia
și groaza clipelor în care au fost
Romanciera irlandeză Anne Enright a câștigat premiul Booker din acest an, unul dintre cele mai prestigioase distincții pentru literatură din lume.
În cadrul unei ceremonii la
Scena 1
Personajul, un bărbat de 35-40 de ani, așezat într-un fotoliu, în fața televizorului, într-o încăpere întunecată. Poartă un maiou învechit, alb murdar, și niște
E o formulă consacrată. E ca o axiomă, o aserțiune care nu are nevoie de nicio demonstrație. Mai e nevoie să continui? Nu-i așa că nu? Bun, atunci hai să-i punem punct.
Cum? De ce e o
Raluca Drăgușin, o fată de 19 ani, elevă eminentă a colegiului Spiru Haret din Tîrgu Jiu, cu perspectiva de a studia în Marea Britanie la prestigioasa universitate Cambridge și a scăpa dintr-o țară
înger cu aripile frânte
gândeam gândurile nerostite
și rosteam cuvinte de eter,
înghițiam lungi lame de oțel,
dezgolind goliciuni deja dezgolite,
și atunci o umbră s-a desprins din nor
și s-a
Natură moartă
pereți de nisip...
ferestre cu sticla zgâriată...
o liră zace deoparte.
o fată de ipsos cu genunchii la gură
și Vântul urât ce se strâmbă și-njură...
pe masă stau flori,
și
Blânda Muribunda
ea nici nu mă privea,
dar, pe chipul ei,
zâmbetul palid era deajuns să știu
că nimic rău nu mi se va întâmpla,
chiar dacă cerul, în mânia lui,
și-ar frânge bolțile
spre a
Ecce homo- Iată homo
Mda! A fost și sondajul de sezon pe tema “potența la români”, cu același rezultat ca și anul trecut. Românilor nu li se mai scoală. 87% dintre femele mimează orgasmul, deci
Iisus, cunoscut mai târziu ca Hristos, sau Christos, a fost fiul bastard al lui Iosif, un tâmplar iudeu din Galileea. Om blând și molcom, acesta nu s-a îndurat să o dea pe mâna judecății publice pe
carmen seculare
am numai dinți,
ca să hohotesc isteric
și să mănânc copii cuminți,
care se tem de întuneric.
de aceea dracu\' m-a făcut cu dinți!
am numai gheare,
ca să scobesc în
Ce vă spuneam mai înainte despre Nobelul pentru literatură? Că e numai politică și militantism de doi bani, ca și la Cannes. Anul ăsta l-a luat o cvasinecunoscută scriitoare feministă de origine
Trăim vremuri interesante. E criză. Totul ni se trage de la americani. Umblă vorba că au încetat să mai cumpere case. Pe urmă, niște șmecheri care se jucau de-a alba neagra pe Wall Street au tras
cu ochi turtiți, dar fruntea-naltă,
la spate, coada îmbârligată;
vulpoi pleșuv în chip de monstru,
fii căpitanul nostru.
șmecherește tragi cu ochiul,
mai expresiv la față ca Pinochio;
vulpoi
Am fost la Sibiu, la Artmania. Un bun prilej pentru a revedea acest frumos oraș, pentru a te amesteca printre oameni pitorești, alții decât maimuțoii de la slujbă costumați în salopeta
Into the Wild e un film din 2007 a lui Sean Penn care spune povestea lui Christopfer Johnson McCandless, un tânăr de 20 de ani cu o copilărie marcată de zbuciumul existenței părinților săi, care după
Am vizionat și eu filmul fraților Coen și pot spune încă odată că criteriile după care se acordă premii, fie în cinematografie, fie aiurea, nu au nicio legătură cu valoare. E într-un fel
Auzisem cum Consiliul Național al Cinematografiei a interzis în România proiecția ultimei pelicule semnate von Trier, așa că m-am dus și eu aseară să văd primul volum din Nymphomaniac la Arta, în
După ce și-a delimitat concepția despre univers de orice superstiție religioasă, fizicianul american Stephen Hawking a luat la rând filozofia, scoțând-o din rândul științelor și declarând-o moartă,
Fontaine necrofilique
mi-am înălțat ochii și-am privit
lumina aceea lividă,
care izvora din albastrul de sticlă
al cerului acela înțepenit,
spre care rugile în zadar se ridică,
iar pruncii