Te uită cum crește vaginul

Am fost la Sibiu, la Artmania. Un bun prilej pentru a revedea acest frumos oraș, pentru a te amesteca printre oameni pitorești, alții decât maimuțoii de la slujbă costumați în salopeta respectabilității – pantaloni de stofă cu dungă, cămașă baby blue, cravată, plus sacou în care să transpiri ca un magnat obez uitat încuiat în saună – târfele de la discotecă sau țăranii proști de la televizor. Din păcate, nu atât de multă lume, cel puțin în prima zi, când am fost eu, pentru My Dying Bride și Opeth. Cam o treime din spațiul pentru public era compact, sau aproape compact. În rest, destul de gol. Dar să spunem că m-am obișnuit cu marasmul cultural din România, cu profilul comportamental trist al amărășteanului mioritic încuiat în televizor, fără chef de viață, incapabil să se excite decât în fața unei farfurioare de carton plină cu mititei și un pahar de bere la dozator, oferite la preț promoțional de vreun politruc local, sau cu mai multe grade, care încearcă să-și facă oleacă de campanie, umplând mațele și turmentând creierii, că altfel, cine dracu l-ar mai vota. Firește, n-ai cum să-ți faci campanie pe muzică hard-rock. Așa vă God Dethroned au fost interziși la Oradea de un maimuțoi din consiliul local, care invocându-l pe dumnezeul lui său fără testicule, care degeaba s-a sacrificat pentru niște proști, a crezut că face figură de cruciat aflat în slujba creștinătății în ochii babelor habotnice care de acum îl vor pomeni în rugăciunile lor – și așa se va alege prostanul și în mandatul viitor. La Sibiu e parcă însă altă regiune geografică. Pentru că Artmania a campat taman în buricul târgului, dându-i astfel ocazia lui Aaron Stainthorpe să dedice o piesă, ce-i drept sarcastic, tuturor celor care încercau să se bucure de o seară liniștită, servind masa la vreuna din terasele din Piața Mare, pe acordurile, aparent mult mai heavy decât pe album, ale britanicilor din Mireasa Muribundă. Aspectul, neobișnuit chiar și pentru cea mai civilizată de închipuit Europă, a fost remarcat și de Mikael Akerfeldt, solistul vocal din Opeth, care a împărtășit publicului cât de norocos este acesta, pentru că în Suedia așa ceva nu s-ar putea întâmpla. „You may belive that Sweden is a very metal country, but it’s not”, a adăugat Mikael. „It’s a pussy country”. Adică, Suedia nu e o țară foarte metal. E un vagin de țară. Ceea ce mi se pare corect. Practic, civilizația occidentală e sinonimă cu spiritul vaginului – egalitarism, corectitudine politică, think nice thoughts, toleranță, discriminare pozițivă etc. Suntem toți egali cu muierea. Adică, niște muieri. Epilați-vă pe țâțe, parfumați-vă, și trageți tare de buci la discotecă, să vi se remarce sensibilitatea. Testiculele nu mai au nicio șansă. Din interior, ghiolbănismul, care te-ai aștepta să le tonifice, are exact efectul opus în mediul cultural, dizovând orice urmă de testosteron în melodramatismul țigănesc al telenovelelor pentru ciobani proști. Iar dincolo, civilizația occidentală înțelege castrarea drept o datorie morală menită a face din virilitate un sex mai frumos, întru propășirea unui viitor de pace și bună înțelegere între... vagine. În încheiere am să-l citez pe același Mikael Akerfeldt sub titulatura „spre binele vostru, or else...”. „Get your fuck’n shit togheter there. You know who I am? I’m fuck’n Michael”.