Iartă-mă că-Þi scriu numele, Hristoase,
Dar în sfânta noapte de Înviere
Ca o tremurătoare mare mă închin
Ducându-mi spuma îndurerată
Spre malul de speranță cristalin.
Ai coborât în
Am ales să scriu acest eseu legat de caracterul poporului român pornind de la poezia populară “Miorița”, plecând de la ideea că poporul nostru își găsește cea mai fidelă reprezentare în “Miorița”
Reîmprospătat sorb lacrimi și suspine
Îmbărbătat cu intrigi și minciuni
Admir stupefiat banalul negru-ntruchipat
Și-ajung bufon de curte-n principat
O reverie-mi spune elevat c-ating idealul
Roata morții se învârtește țac, țac, bum,
Fiii tăi îi mătrășește țac, țac, bum;
Cutezanța, frumoasă sabie cu două tăișuri căci încă n-am învățat să fabricăm mâner,
Prea ocupați cu același
Crema de paradisiac lubrifiaza un stalp,
Puternic el se crede acum picamer,
Si isi inalta fiii diformi spre cer,
Un grup de antiperete surade glasului lacrimogen,
Provoaca indigestie parfumului
Pe stele de umbră
Buzele mele se întind lungi,
Gânduri de funingine-n pungi,
Mă învelesc cu cerul peticit,
Mă culc pe perna cu fulgi
De lacrimi albastre-verzui
Și îmi spun povestea (nu
Gândul își face o injecție cu kerosen
Si lasă-n urmă neajutoratul tren
O lume-n întregime depinde de un Zid
O piramidă ruptă-n varf, cu mult mai importantă ca un partid
Chintesența omului de
Cosciugul din al fierului cald murmur,
Ce maner are de aur pur
Sta-n continuare inclestat si-nchis
Desi pe el o lumanare s-a aprins.
Inauntru-i o fecioara
Ce-avea sfanta misiune
Din plastic
Pe carte ce trece,
Ochii mei devin
Cerul deșertului de gheață.
Nu curg și nu fug după eul meu,
Un monolit deasupra
Râurilor de tăcere.
Mă zgârii uneori
De celulele solitare
Ale
Prea devreme ai murit,
Călcat de încă o mașină.
Am plâns, dar mai mult voi plânge
Peste câteva decenii.
Unii spun că poezia e dar de la Dumnezeu,
Și mă faci să cred că El nu ne-a uitat,
Că
Din păcate pentru mine, mi-a fost dat să trăiesc într-o perioadă foarte proastă pentru poporul român, în ceea ce privește respectul de sine. Mă refer că trăiesc într-o perioadă în care pare că
Pe încă o floare de mai rătăcind enigmatic, pe ultimele buze ale unui înger împărat condamnat la moarte semilucidă, parergi insipide se rostogolesc pe vechile frunze ale unei paralipomene
Inima mea răsare ca o lună plină,
Pe cerul negru, stropit de visuri,
Amestecuri de lapte și lumină,
De umbre albe și de neființă.
Eu nu vreau să fiu luptător,
De-abia pot să o zidesc pe Ana,
Tu, unei lumi, ca praful de rulment,
Incercand sa urmezi un itinerar dement,
Prin umbre cu suflet dulce de ciment,
Ai ratacit boem in miezul realitatii noastre,
Din sanul parfumat al unei
Ariadna, rataceste-ti firul
Sau invarte-l consonantic pe pajisti comunale
Poate ca azi sau maine
Iti vei taia venele si le vei lipi cu super-glue
Sa nu il pierzi prin par
S-ar putea sa-l
Pe lume se-aşterne o pânză nefastă,
Statui se sfărâmă în zori de pucioasă,
Iar versul se zbate sub chirurgi imanenţi.
Pe tejghele de plastic sincronism de duzină,
Cuvinte de carne macerată în
Motto:
Azi, când pare că avem în față numai prăpăstii,
Să nu uităm că ele nu există fără munți.
Azi vreau să mă nască muntele,
Să fiu o creangă din gorunii de la Deva,
Să fiu o piatră din
Am ajuns din zgura cerului întors
În puf de stele și alinări de busuioc,
Din strâmtoarea deșertului de carte moartă
În fâșie înalțătă urcând preaverzii munți.
Nu vreau să renunț la pomii
Și dacă stelele mai au un sens
Și dacă nu mi-e universul strâmt
Și dacă nu stau în birou-mormânt
E fiindcă tu mi-ai dat cuvânt.
Și dacă nu mi-e toată viața
Pește de pradă și target-fish,
Și
Semințe albe în geros veșmânt
Rotind prafuri de infinit pe o rază de lumină
Împărțită
Între barbarii de cristal,
Ghicind vivante picături amestecate totu-n una, una-n toate,
Mișcându-se în ritm
Un cling ușor cam sacadat în miocardul cel striat
Un vânt familiar cam temperat ce strigă seara îmbrăcat
În strai mucegăit de sărbătoare
Bulversat că nu mai doare
Un zâmbet tâmp prin rid apare
Iartă-mă, patrie, că stelele mele nu îți sunt de ajuns,
Meriți vers lămurit prin foc,
Dar totuși spun :
Noi avem stele de jertfă ce nu cad niciodată,
Cuvântul divin ne e temelie,
Clipa nu
M-am decis să scriu un eseu despre condiția marelui scriitor. Inițial, voiam să îmi numesc eseul pur și simplu „Condiția scriitorului”, dar am vrut să evit orice ambiguități. Oricine scrie ceva
Statuie de chihlimbar
Se intoarce scuipand amar
Vartejul sporeste iar
Machiajul indiferent
Bratele-i crapate-adorm,
Cu pistol impuscand zori
Pe cadouri molesite,
Praf alchimic glasu-i
RR