Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Poporul născut din Carpați

2 min lectură·
Mediu
Motto:
Azi, când pare că avem în față numai prăpăstii,
Să nu uităm că ele nu există fără munți.
Azi vreau să mă nască muntele,
Să fiu o creangă din gorunii de la Deva,
Să fiu o piatră din încăperea lui Zalmoxe,
Sau poate una pe care a călcat Traian.
Noi, cei născuți din lupul dacic și lupoaica de la Capitoliu,
Trebuie să nu uităm să avem trupul de balaur.
Pentru unii istoria e o linie, pentru alții un ciclu,
Pentru noi e un munte, căruia îi urmează alți munți.
Unii au făcut istorie cu armata, noi cu țăranii.
Unii au făcut istorie plecând, noi rămânând,
Căci aveam un munte de urcat.
Unii s-au făcut frate cu dracul,
Noi ne-am făcut cu codrul.
Unii au văzut Ardealul și au vrut să și-l facă podoabă,
Noi l-am văzut și ni l-am făcut oglindă.
Unii au vrut să transporte sare prin el,
Noi ne-am transportat sângele și dansurile.
Unii s-au înfricoșat de măreția munților,
Noi ne-am înduioșat, cu gândul la părinți.
Mulți au vrut să ne schimbe Cuvântul lăsat de Dumnezeu,
Dar s-au izbit de piatra din capul unghiului.
Mulți au vrut să se scalde în apele Ardealului,
Dar n-au mai putut, căci apele s-au retras în ochii noștri
Și apoi mai adânc, în odăile sufletului nostru.
Mulți pot să vadă și să admire de la distanță,
Noi putem vedea privind înăuntru.
Prin vene-mi curge seva brazilor noștri și seva neamului meu
Și viața îmi e munte.
Iar când oi muri, voi ști că sufletul meu a rămas acasă,
Că oameni vor merge pe podul dintre cântecul păsărilor și cântecul nostru,
Că apele vor curge frumos ca liniile costumelor noastre,
Că florile vor mângâia obrajii copiilor noștri,
Că românul în veci nu piere.
002.032
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
291
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Răzvan Andrei Antonescu Rogoz. “Poporul născut din Carpați .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-andrei-antonescu-rogoz/poezie/13997987/poporul-nascut-din-carpati

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.