Floare de neam
Pe lume se-aşterne o pânză nefastă, Statui se sfărâmă în zori de pucioasă, Iar versul se zbate sub chirurgi imanenţi. Pe tejghele de plastic sincronism de duzină, Cuvinte de carne macerată în
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozFiu de Românie
Și dacă stelele mai au un sens Și dacă nu mi-e universul strâmt Și dacă nu stau în birou-mormânt E fiindcă tu mi-ai dat cuvânt. Și dacă nu mi-e toată viața Pește de pradă și target-fish, Și
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozPlai păstrător de veșnicie
Iartă-mă, patrie, că stelele mele nu îți sunt de ajuns, Meriți vers lămurit prin foc, Dar totuși spun : Noi avem stele de jertfă ce nu cad niciodată, Cuvântul divin ne e temelie, Clipa nu
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozDeparte de zgura cerului întors
Am ajuns din zgura cerului întors În puf de stele și alinări de busuioc, Din strâmtoarea deșertului de carte moartă În fâșie înalțătă urcând preaverzii munți. Nu vreau să renunț la pomii
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozÎntre examene
Pe stele de umbră Buzele mele se întind lungi, Gânduri de funingine-n pungi, Mă învelesc cu cerul peticit, Mă culc pe perna cu fulgi De lacrimi albastre-verzui Și îmi spun povestea (nu
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozPoporul născut din Carpați
Motto: Azi, când pare că avem în față numai prăpăstii, Să nu uităm că ele nu există fără munți. Azi vreau să mă nască muntele, Să fiu o creangă din gorunii de la Deva, Să fiu o piatră din
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozNașterea lui Hristos pentru cei prunci cu înțelegerea
Câtă apă a ajuns În marea de sus a psalmilor, Câtă zăpadă a plâns Până la malul magilor... Cât lemn s-a nevoit Până la scara spre cer, Cât foc a iubit Până la raze de porumbel... Câte
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozDin piatră, în lumină
Iartă-mă că-Þi scriu numele, Hristoase, Dar în sfânta noapte de Înviere Ca o tremurătoare mare mă închin Ducându-mi spuma îndurerată Spre malul de speranță cristalin. Ai coborât în
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozLumină în Chișinău și în restul României
Prea devreme ai murit, Călcat de încă o mașină. Am plâns, dar mai mult voi plânge Peste câteva decenii. Unii spun că poezia e dar de la Dumnezeu, Și mă faci să cred că El nu ne-a uitat, Că
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozPe carte ce trece
Pe carte ce trece, Ochii mei devin Cerul deșertului de gheață. Nu curg și nu fug după eul meu, Un monolit deasupra Râurilor de tăcere. Mă zgârii uneori De celulele solitare Ale
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozLectura codrului
Câteodată mă plimb în pădurea cuvintelor de brad Cu mângâierea vântului pe creștet în timp ce Pășesc singur ca un cânt, Și-s ca un lup ce-și duce-n sine haita, De soarele vechi fiind flămând.
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozStare de hamangie
Inima mea răsare ca o lună plină, Pe cerul negru, stropit de visuri, Amestecuri de lapte și lumină, De umbre albe și de neființă. Eu nu vreau să fiu luptător, De-abia pot să o zidesc pe Ana,
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozSmells like no spirit
Pe încă o floare de mai rătăcind enigmatic, pe ultimele buze ale unui înger împărat condamnat la moarte semilucidă, parergi insipide se rostogolesc pe vechile frunze ale unei paralipomene
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozAna
Zori stropiți de ape-albastre Pe figuri ușor nubile Se întrec pe mici buchete – Firicele de ondine se reflectă-n întuneric Și în buze amare pline, Ca al treilea ochi feeric, Ca o
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozȘi se făcea
Roata morții se învârtește țac, țac, bum, Fiii tăi îi mătrășește țac, țac, bum; Cutezanța, frumoasă sabie cu două tăișuri căci încă n-am învățat să fabricăm mâner, Prea ocupați cu același
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozMoarte si nastere
Departe-ntr-o gradina fara aur In care eu eram singur balaur Cu pomi cuprinsi de roza visare Cu radacinile in gaurile negre ale cerului mama Si fruntea lor cu reflexe argintii De glasul
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozEste necesar
Semințe albe în geros veșmânt Rotind prafuri de infinit pe o rază de lumină Împărțită Între barbarii de cristal, Ghicind vivante picături amestecate totu-n una, una-n toate, Mișcându-se în ritm
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozDe vorba cu mine
Flori albastre ratacesc absurd Printre paduri de stihuri adumbrite Cu contururi rectangular infasurate In paratraznete zglobii Cristaline reverii nu isi pot opri sangerarea Alunecand in
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozHegeliada
Cred in balsamul florilor Restul e o minciuna Alergand spre prapastia infinitului mort Hai, spune-mi cate cifre ai strans Rostogoleste-le pe drumurile inghetate Si picteaza-le abrupt pe cioburi
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozIn ceva credem
Ariadna, rataceste-ti firul Sau invarte-l consonantic pe pajisti comunale Poate ca azi sau maine Iti vei taia venele si le vei lipi cu super-glue Sa nu il pierzi prin par S-ar putea sa-l
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozStatuia desertaciunilor
Statuie de chihlimbar Se intoarce scuipand amar Vartejul sporeste iar Machiajul indiferent Bratele-i crapate-adorm, Cu pistol impuscand zori Pe cadouri molesite, Praf alchimic glasu-i
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozElixirul zeilor
Crema de paradisiac lubrifiaza un stalp, Puternic el se crede acum picamer, Si isi inalta fiii diformi spre cer, Un grup de antiperete surade glasului lacrimogen, Provoaca indigestie parfumului
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozProtopoezie
Iara te-ai ratacit subit, Grilajul s-a pornit, Zburata-i iar printre vechi lunci, De unde zburda aberatii si colinda prunci, Ai uitat bicicleta? Nu, doar mersul pe ea... Si ai intrat in camere
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozCiclul sabiei de trandafir
Cosciugul din al fierului cald murmur, Ce maner are de aur pur Sta-n continuare inclestat si-nchis Desi pe el o lumanare s-a aprins. Inauntru-i o fecioara Ce-avea sfanta misiune Din plastic
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozDespre cei ce strang gunoiul de pe scena vietii
Intr-un afis ce pare de postav Un sir de nume imi surade grav, sau brav Pe scanduri ce par crescute langa niste gauri Intre peretii unde joaca arahnide carti Intr-un ecou etern ce propaga-un
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozPăpădia
În câmp a răsărit o păpădie O chinuie cam aprig vântul indârjit Și un stejar închide ochii decojit Cu crengile împreunate nerăbdător Din plainurile americane o tornadă Joacă un șah și nu
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozO parte infima din tot
Gândul își face o injecție cu kerosen Si lasă-n urmă neajutoratul tren O lume-n întregime depinde de un Zid O piramidă ruptă-n varf, cu mult mai importantă ca un partid Chintesența omului de
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozDin nimicul etern
Reîmprospătat sorb lacrimi și suspine Îmbărbătat cu intrigi și minciuni Admir stupefiat banalul negru-ntruchipat Și-ajung bufon de curte-n principat O reverie-mi spune elevat c-ating idealul
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozDin entuziasmul nebuniei bine crescute
Un cling ușor cam sacadat în miocardul cel striat Un vânt familiar cam temperat ce strigă seara îmbrăcat În strai mucegăit de sărbătoare Bulversat că nu mai doare Un zâmbet tâmp prin rid apare
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozDiogene
Diogene Îmi pun atent o pernă pe scaunul electric, Privesc stupid în jur și respir un smog eclectic, Cravata roșie o pun în cui și afișez steluțe unite într-un cerc Vicios, un ștreang se
RRRăzvan Andrei Antonescu RogozIn urma accederii intr-o lume perpendiculara
Tu, unei lumi, ca praful de rulment, Incercand sa urmezi un itinerar dement, Prin umbre cu suflet dulce de ciment, Ai ratacit boem in miezul realitatii noastre, Din sanul parfumat al unei
RRRăzvan Andrei Antonescu Rogoz